Sari direct la conținut

Neamt: Presedintele CJ cere demisia conducerii Apa Serv pentru ca nu a remediat avaria la magistrala principala de apa

HotNews.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan, a cerut public, sâmbătă, demisia conducerii companiei Apa Serv pe motiv de incompetenţă în gestionarea crizei apei din Piatra Neamţ, informeaza Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul unei şedinţe convocate de urgenţă, Emilia Arcan a cerut demisia conducerii Apa Serv din cauza faptului că nu a fost remediată problema lipsei apei în cartierul Dărmăneşti şi pe strada Dacia din Piatra Neamţ, deşi compania anunţase că problema va fi soluţionată încă de vineri seara.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Florin Cucu, a demisionat, la această întâlnire, „acceptând ideea că avaria de pe magistrala din Piatra Neamţ, din cauza căreia pietrenii au stat patru zile fără apă, nu a fost manageriată eficient”, conform comunicatului.

Consilierii judeţeni urmează să se întrunească, luni, într-o şedinţă în cadrul căreia îi vor mandata pe membrii AGA de la Compania Judeţeană Apa Serv să ia decizii în privinţa Consiliului de Administraţie, mai menţionează sursa citată.

„Au trecut peste 72 ore şi unii dintre pietreni nu au apă rece, lucru inadmisibil! Am primit asigurări de la conducerea Apa Serv că vineri seara tot oraşul va avea apă la robinete şi au trecut mai bine de 12 ore şi nu s-a întâmplat asta! Ruşine să le fie! Vreau demisia tuturor celor din conducerea companiei, pentru că au fost depăşiţi de situaţie şi s-a văzut incompetenţa şefilor în timpul acestei crize a apei. Nu vreau să ştiu detaliile tehnice, scuzele lor, pentru că pe oameni nu asta îi interesează! Ei vor apă la robinet, pentru că plătesc pentru ea. Dacă ne trezim cu vreun focar de infecţie? Dacă apar cine ştie ce probleme din cauza lipsei apei, cine răspunde? Le mulţumesc celor de la ISU, care au venit în întâmpinarea problemelor pietrenilor, distribuind apă cu cisterna în câteva puncte din oraş”, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, conform comunicatului.

Compania Judeţeană Apa Serv SA Piatra Neamţ a anunţat, într un comunicat remis vineri AGERPRES, că lucrările de remediere a avariei de pe strada Petru Movilă au fost finalizate.

„Lucrările de remediere a avariei de pe strada Petru Movilă au fost finalizate pe data de 11.03.2016, la ora 15,30, când au început manevrele de alimentare a reţelelor. În funcţie de consum, estimăm că după ora 19,00 se va relua furnizarea apei în zonele afectate. Intervenţia pe una dintre magistralele care alimentează Municipiul Piatra Neamţ şi comunele învecinate s-a desfăşurat în perioada 9.03.2016, ora 15,00 – 11.03.2016, ora 15,30. Această magistrală, realizată din tuburi de beton precomprimat, a fost montată în anul 1980, are un diametru nominal de 800 mm şi asigură transportul apei potabile din Captarea Vaduri până la Rezervorul R3, de pe strada Ape Minerale”, a susţinut conducerea Apa Serv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro