Sari direct la conținut

Wall Street inchide in usoara scadere

HotNews.ro

Bursa de la New York a inchis in foarte usoara scadere sesiunea de joi, piata primind pe parcursul tranzactionarii semnale contradictorii de la Banca Centrala Europeana: Dow Jones a pierdut 0,03%, iar Nasdaq 0,26%.

Dow Jones a scazut cu 5.23 punct la 16.995,13 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, cu 12.22 puncte la 4.662,16 puncte. Si S & P 500, cel mai urmarit de catre investitori, a inchis practic neschimbat la 1.989,57 puncte.

Banca Centrala Europeana (BCE) a redus joi cele trei dobanzi de interventie, barometrul creditelor in zona euro, aducand dobanda de politica monetara la zero, pentru prima oara in istoria sa, anunta AFP.

Dobanda la depozite, care se aplica depozitelor de lichiditati pe care bancile le pastreaza la BCE pentru o zi si care era de -0,30% din decembrie 2015, a fost redusa la -0,40%, a anuntat un purtator de cuvant al BCE. Facilitatea de creditare a fost redusa la 0,25%.

De asemenea, BCE a anuntat ca majoreaza de la 60 la 80 de miliarde de euro suma pe care o aloca lunar pentru rascumpararea de datorii (asa numita relaxare cantitativa)

Banca a decis de asemenea sa extinda aria titlurilor eligibile pentru aceste operatiuni la obligatiuni emise de companiile non-financiare din zona euro.

In fine, banca va lansa incepand cu iunie un nou program imens de credite pe termen lung pentru banci.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro