Sari direct la conținut

Primaria Capitalei: Firmele care asigura deszapezirea in sectoarele 2, 4 si 6, amendate din nou cu cate 5.000 lei

HotNews.ro

Operatorii de salubrizare care asigura deszapezirea in sectoarele 2, 4 si 6 au primit din nou amenzi de 5.000 de lei fiecare, iar Administratia Strazilor a primit amenzi totale de 2.000 de lei pentru ca nu a deszapezit unele parcari aflate in administrare, informeaza, luni, Primaria Capitalei.

Primarul general interimar al Capitalei, Razvan Sava, a convocat, luni, un nou comandament de iarna, solicitand sa se actioneze cu prioritate pe arterele unde sunt scoli si institutii de interes public, relateaza Mediafax.

„Insist sa se actioneze cu prioritate pe arterele secundare, trotuare, treceri de pietoni, statii si refugii RATB. Maine incep scolile, iar arterele unde sunt institutiile de invatamant sau alte obiective de interes public trebuie deszapezite”, a declarat edilul.

Operatorii de salubrizare responsabili cu deszapezirea pe raza sectoarelor 2, 4 si 6 au fost sanctionati contraventional cu amenda de 5.000 de lei fiecare, pentru ca nu si-au respectat obligatiile ce le revin in conformitate cu art. 5, lit.g din HCGMB 120/2010 privind Normele de salubrizare ale Municipiului Bucuresti.

De asemenea, a fost sanctionata contraventional si Administratia Strazilor cu amenzi in cuantum de 2000 lei, pentru nedeszapezirea unor parcari aflate in administrare.

Inspectorii Directiei de Control din cadrul Primariei Capitalei au informat ca au avertizat, in cursul zilei de luni, 362 de persoane juridice, dintre care 168 de asociatii de proprietari, pentru ca nu au curatat de zapada si gheata trotuarele aferente imobilelor unde domiciliaza sau isi desfasoara activitatea, iar controalele vor continua si in zilele urmatoare.

Operatorii care se ocupa de deszapezire in toate sectoarele Capitalei au transmis ca au stocuri suficiente de materiale antiderapante si ca, odata cu scaderea temperaturilor, vor aplica tratamente antipolei, in special in zona rampelor, pantelor si podurilor, iar, in paralel, se vor desfasura si operatiunile de degajare a zapezii de pe arterele principale.

„Primaria Capitalei atentioneaza proprietarii de cladiri sau spatii comerciale ca au obligatia de a inlatura zapada depusa pe trotuarele din fata imobilelor pe care le detin. Conform articolului 12, anexa 1 a HCGMB 120/2010, proprietarii de imobile au obligatia sa inlature zapada, gheata si turturii formati in perimetrul cladirilor pe care le detin, in maxim 24 de ore de la incetarea ninsorii. Nerespectarea acestei obligatii se sanctioneaza cu amenzi de la 200 la 500 de lei pentru persoane fizice si de la 500 la 2.000 de lei pentru persoane juridice”, se arata in comunicatul transmis.

Reprezentantii ApaNova au declarat ca s-a intervenit in 50 de zone cu acumulari de apa, s-a degajat zapada din dreptul gurilor de scurgere, iar echipele de interventie sunt in continuare in teren.

De asemenea, reprezentantii Adminstratiei Strazilor au informat ca echipele de interventie au remediat o mare parte din semafoarele defecte, din 27, opt fiind inca in lucru.

PMB informeaza ca trei echipe mobile ale Directiei de Asistenta Sociala vor incepe, de luni seara, distributia de ceai, supa calda si haine groase pentru persoanele fara adapost care nu doresc sa mearga in centrele sociale, in prezent in aceste locatii fiind cazate 249 de persoane.

Pentru eventuale probleme generate de inghet sau ninsoare, Primaria Capitalei poate fi contactata la numerele de dispecerat 0800.800.868 si 021.9844.

Totodata, municipalitatea roaga bucurestenii sa sesizeze la aceste numere de telefon prezenta pe strada sau in scarile blocurilor a unor persoane fara adapost, pentru ca acestea sa fie preluate de Politia Locala si transportate la unul din centrele sociale ale Capitalei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro