Sari direct la conținut

Proiect de lege: Toate radiourile si televiziunile ar putea difuza in fiecare dimineata imnul in varianta integrala

HotNews.ro

Toate radiourile si televiziunile din Romania ar putea fi obligate sa difuzeze in fiecare dimineata, la ora 7:00, imnul de stat in varianta integrala, potrivit unei initiative depuse la Camera Deputatilor de doi deputati independenti. Proiectul legislativ, care amendeaza Legea audiovizualului, este semnat de deputatii Mihai-Bogdan Diaconu si Razvan Tanase, potrivit Mediafax.

”Toti furnizorii de servicii media audiovizuale aflati sub jurisdictia Romaniei au obligatia sa difuzeze in fiecare zi de la ora 7.00 Imnul National al Romaniei, varianta integrala”, propun cei doi initiatori ai proiectului.

Proiectul se afla in faza de consultare publica.

”Aceasta propunere are ca scop intarirea sentimentului national si al respectului fata de insemnele nationale intr-un moment in care acestea sunt fie lasate uitarii si neglijate, fie chiar indepartate din constiinta publica. Este un lucru firesc ca un stat national unitar sa isi afirme pe toate caile constiinta de sine si valorile sale, mai ales atunci cand se confrunta cu contestatari inauntrul si in afara granitelor sale, iar transmiterea Imnului National in fiecare zi de catre furnizorii media aflati sub jurisdictia Romaniei constituie un act de normalitate”, explica initiatorii oportunitatea acestei initiative in expunerea de motive. Proiectul nu prevede sanctiuni.

Mihai-Bogdan Diaconu a activat in trecut in PSD si PC, iar ulterior a fondat Partidul Romania Unita. Razvan Tanase a intrat in Parlament pe listele PP-DD, a trecut la UNPR, iar in prezent este deputat independent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro