Cod galben de ninsori si viscol: Toate porturile constantene au fost inchise navigatiei din cauza vantului puternic
Manevrele navelor au fost suspendate, in cursul noptii de vineri spre sambata, in toate porturile constantene, din cauza vantului puternic, ce sufla la rafala cu viteze de 70 – 80 km/h, transmite Mediafax.
Potrivit autoritatilor portuare, operatiunile au fost sistate in porturi, rand pe rand, incepand cu Mangalia si Constanta Sud – fluvial, deoarece vantul sufla cu viteze de 60 – 70 km/h la tarm, iar in larg poate atinge si depasi 80 km/h. Activitatea a fost apoi oprita si in porturile Constanta Nord si Midia.
Tot din cauza vantului puternic a fost restrictionata si deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunare-Marea Neagra, prin ecluza de la Agigea catre portul Constanta Sud – fluvial.
In aceasta situatie, pentru siguranta, navele aflate in rada exterioara trebuie sa stea cu motoarele pornite, evitand astfel intrarea in deriva.
Totodata, vasele aflate la cheu trebuie sa-si intareasca legaturile cu tarmul, sa asigure om de veghe si trebuie sa stea in permanenta cu semnalele luminoase si sonore in functiune.