11 din cele 19 spitale administrate de Primăria Capitalei nu au autorizație de securitate la incendiu / În câți ani vor fi făcute lucrările pentru siguranța la foc și cât costă acestea
Din cele 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei, 11 nu au autorizație de securitate la incendiu, deși această autorizație trebuia obținută începând cu 2007. Restul de 8 au autorizație de securitate la incendiu sau nu necesită, deoarece au fost construite înainte de anul 1992 și nu s-a mai intervenit pe ele, au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Majoritatea din cele 8 sunt însă cea de-a doua situație, fiind foarte vechi. Astfel, dacă legea nu cere autorizație de securitate la incendiu, asta nu înseamnă că sunt sigure din acest punct de vedere.
Informația pe scurt:
- Abia în iunie 2020 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru ca la 6 din spitalele pentru care trebuie autorizație de securitate la incendiu să se poată face investițiile necesare pentru obținerea documentului, iar în august 2021, pentru încă un spital.
- În total este nevoie însă de circa 100 milioane lei, iar licitația pentru efectuarea lucrărilor va fi demarată abia cum, iar în cel mai bun caz durează minim 2 ani până vor fi făcute, dacă nu mai mult.
- Printre investițiile care trebuie făcute în cele 7 spitale administrate de Primăria Capitalei, care nu au autorizație de securitate la incendiu se numără: recompartimentări cu pereți cu performanță la foc, puse uși metalice rezistente la foc, sisteme de auto-închidere la uși și bare antipanică, scară metalică exterioară de evacuare în caz de incendiu, reabilitate/completate instalațiile electrice şi sistemul de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu, făcută instalaţia cu hidranţi de incendiu interiori şi staţia de pompare a apei destinate stingerii incendiilor.
- Principalele probleme sunt legate de instalațiile vechi, spitalele fiind construite acum 40, 50 de ani și care nu mai corespund necesităților actuale, fiecare spital având tomograf, RMN, electrocautere în sălile de operație, aparate electrice pentru susținerea funcțiilor vitale în secțiile ATI, instalații de climatizare sau aer condiționat. La vremea respectivă această aparatură electrică nu exista. Acestora se adaugă și instalațiile de oxigen, indispensabile în spitalele Covid, și care se pot transforma în adevărate pericole dacă sunt folosite necorespunzător.
- Autorizația de securitate la incendiu nu este un moft, este certificarea că o clădire respectă normele de securitate la incendiu, astfel încât flăcările să nu se răspândească rapid și oamenii să poată fi evacuați în siguranță, iar incendiul stins.
- În ultimul an, 4 spitale care tratau pacienți Covid au ars, iar 39 de oameni au murit, fie au ars de vii în incendiu, fie au murit la cîteva zile din cauza arsurilor. Trei nu aveau autorizație de securitate la incendiu, iar unul avea de când a fost făcut spitalul, înainte de 90.
- La finalul lunii septembrie 12 dintre cele 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei erau folosite pentru tratarea cazurilor de COVID-19, a anunțat primarul general, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook. Numărul este ajustat însă în fiecare săptămână, în funcție de nevoi.
Câte spitale are Primăria Capitalei
Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, are în subordine 19 spitale: Spitalul Colentina, Spitalul Colţea, Spitalul Clinic Sfânta Maria, Spitalul de Boli Infecţioase dr. Victor Babeş, Spitalul Clinic de Urologie Theodor Burghele, Spitalul Clinic Cantacuzino, Spitalul de Nefrologie Carol Davila, Spitalul Sf. Stelian, Spitalul Filantropia, Spitalul Foişor, Spitalul Gomoiu, Spitalul de Psihiatrie Titan, Spitalul Malaxa, Spitalul de Psihiatrie Al. Obregia, Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Dan Theodorescu, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Panait Sârbu (Maternitatea Giuleşti), Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan, Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Sf. Luca şi Centrul de Boli Reumatismale Dr. I. Stoia.
Dintre acestea, 8 spitale au autorizație de securitate la incendiu sau nu necesită, conform legii, o astfel de autorizație, se arată într-un răspuns dat de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro:
- Spitalul Clinic Colentina,
- Spitalul Clinic „Dr. Cantacuzino”,
- Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. I. Stoia”,
- Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan”,
- Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”,
- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”,
- Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”
- Spitalul de Psihiatrie Titan – „Dr. Constantin Gorgos”
11 spitale nu au autorizație de securitate la incendiu
În ceea ce privește restul de 11 spitale acestea nu au autorizație, iar unele nici nu o pot obține.
”În cazul Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”, există aviz ISU valabil până la finalizarea investițiilor ample derulate în prezent la această unitate sanitară. În ceea ce privește corpurile deja date în folosință la „Foișor”, acestea respectă legislația ISU. Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” are aviz ISU valabil, urmând să se realizeze implementarea măsurilor IGSU. Alte două unități sanitare ale Primăriei Municipiului București – Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – se află sub supravegherea ISU și urmează a fi relocate, având în vedere faptul că, din motive obiective, nu există posibilitatea realizării lucrărilor necesare pentru obținerea autorizației ISU”, se arată în răspuns.
Pentru restul de 7 spitale, există aviz ISU și scenariu de securitate la incendiu aprobat conform OMAI nr. 129/2016, iar pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, au fost realizate proiectele de intervenție pentru aceste spitale, iar indicatorii tehnico-economici aferenți s-au aprobat de Consiliul General în data de 18.06.2020: Spitalul Clinic „Sf. Maria”, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele” (Panduri 22). Pentru Spitalul Colțea indicatorii s-au aprobat în iunie 2021.
Este nevoie de investiții de aproape 100 milioane lei
Pentru lucrările cerute în avizul ISU, pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, este nevoie de aproximativ 100 milioane lei:
- Spitalul Clinic „Sf. Maria” – 13.542.976,75 lei,
- Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia – 13.021.586,07 lei;
- Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – 5.971.382, 86 lei;
- Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” – 12.431.772,61 lei;
- Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” – 15.706.358,97 lei;
- Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele” (Panduri 22) – 5.773.652,01 lei
- Spitalul Clinic Colțea – 6,7 milioane lei
Directorul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale, Vasile Apostol, a declarat într-o conferință de presă susținută la finalul lunii octombrie că urmează să publice în sistemul electronic de achiziții publice licitația pentru aceste lucrări.
”Vom încărca în SICAP o licitație publică, un acord-cadru, cu bani de la bugetul local, pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu, pentru 7 dintre spitalele noastre, pentru care în anul 2020 am elaborat documentațiile tehnice, avizate de IGSU. Valoarea lucrărilor se ridică undeva la 100 milioane lei. Este o discuție cu domnul primar general, vom face licitația și vom începe și lucrările acestea”, a explicat Apostol.
Până se face licitația și până se finalizează lucrările durează însă în cel mai optimist scenariu vreo 2 ani, dacă nu 3 sau 4, depinde de contestații, de banii necesari, de constructor șamd.
Bile de 2,7 milioane lei pentru stingerea incendiilor
Directorul Administrației Spitalelor spune însă că a luat mai multe măsuri pentru siguranța spitalelor. Prima, au fost cumpărate niște bile (extinctoare independente), care au fost puse lângă obiectele care ar putea lua foc.
”Am cumpărat niște dispozitive speciale, noi, pe zona de foc. Ele practic acționează ca niște extinctoare independente. Am cumpărat 4.000 de astfel de unități, care independent lângă o priză, lână un aparat care a luat foc, independent acționează. Sunt dispozitive de foc care au fost cumpărate de foarte multe spitale din România: Spitalul Universitar, Spitalul Fundeni. Și pe zona aceasta am avut o licitație publică, am cumpărat 4.000 de articole pe le-am distribuit în spitale”, a precizat Vasile Apostol.
Licitația pentru achiziționarea ”dispozitivelor automate de stingere a incendiilor (D=150-154 mm) de tip bilă ”– 3762 de bucăți – a fost lansată pe 22 iulie 2021 și atribuită în septembrie firmei Black Vision SRL, valoarea contractului fiind de 2.768.160 lei. Acestea sunt în curs de livrare.
Mentenață integrată
A doua măsură menționată de Apostol a fost cea referitoare la servicii de mentenanță integrată pentru instalații.
”Avem finalizat un proiect unic în țară. Asigurăm spitalelor mentenanța integrată pe zona de instalații sanitare, termice, electrice și fluide medicale. Am cumpărat siguranță pentru spitale”, a mai spus acesta în conferința de presă.
În luna iunie 2021, ASSMB a publicat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de participare pentru încheierea unui acord-cadru pentru „Servicii de mentenanță preventivă, predictivă și corectivă pentru spitalele aflate în administrarea ASSMB”, cu o valoare estimată între 57 și 230 milioane lei. Acesta însă nu a fost atribuit.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice a dat pentru această achiziție un aviz conform condiționat la controlul ex-ante, fiind sesizate mai multe nereguli.
”La nivelul Strategiei de contractare, nu regăsim o detaliere a valorii estimate a contractului, justificarea privind utilizarea acordului cadru, precum nici un minim de informații care au determinat lotizarea în funcție de spitale și nu de tipul de activități. Măsura de remediere: Vă rugăm să detaliați valoarea estimată a contractului astfel încât să precizați informații referitoare la prețuri unitare, prețuri sursă, calcule, etc, astfel încât să se înțeleagă cum a fost stabilită această valoare a contractului. Totodată completați Strategia de contractare cu justificări privind utilizarea acordului cadru și informații din care să rezulte că pe piața de profil există suficienți operatori economici care pot derula activitățile acordului cadru/contractului subsecvent astfel încât să nu necesite asocierea”, se arată în aviz.
În paralel, ASSMB a încheiat mai multe contracte prin negociere directă pentru mentenanța preventivă:
– pe 25 octombrie, unul de 790.000 lei pentru Spitalul Victor Babeș cu firma BK-Technik. Durata: 2 luni;
– pe 31 august, unul de 790.000 lei pentru Spitalul Victor Babeș cu firma BK-Technik. Durata: 2 luni;
– 30 septembrie, unul de 1.049.925 lei pentru spitalul Gomoiu cu firma Constar Industry. Durata: 3 luni;
– pe 31 mai, unul de circa 1,4 milioane lei pentru Spitalul Gomoiu cu firma Constar Industry. Durata: 4 luni;
– pe 14 mai, unul de circa 560.000 lei pentru Spitalul Foișor cu firms ADA Electric. Durata: 1 lună;
– pe 29 aprilie, unul de circa 1,6 milioane lei pentru Spitalul Victor Babeș cu firma BK-Technik. Durata 4 luni.
Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, valoarea estimată a contractului este 668.839 lei pentru 199 de senzori. Procedura de achiziție a fost lansată pe 26 octombrie 2021, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 17 noiembrie 2021.
23 de milioane de euro, bani europeni, pentru modernizarea instalațiilor electrice și sistemelor de securitate la incendiu
Primăria Capitalei vrea să mai acceseze fonduri europene în valoare de 23 milioane de euro pentru modernizarea instalaţiilor electrice, a instalaţiilor pentru siguranţa la incendiu şi a sistemelor de ventilaţie din 10 spitale. Este vorba despre Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Spitalul Clinic „dr. Victor Babeş”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic de Nefrologie „dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic „sf. Maria”, Spitalul Clinic „dr. I. Cantacuzino”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „prof. Dr. Alexandru Obregia”, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ştefan”, Spitalul Clinic de Copii Doctor Victor Gomoiu.
”Proiectele în valoare 23 de milioane de euro vizează modernizarea infrastructurii electrice, a instalaţiilor împotriva producerii incendiilor şi a celor de ventilaţie. După cum ştiţi, am avut în ultimele luni câteva tragedii care au venit exact din nefuncţionarea acestor tipuri de instalaţii”, a declarat primarul Nicușor Dan la final de octombrie. Directorul general al ASSMB, Vasile Apostol, a estimat că la data de 15 ianuarie contractele de finanţare vor fi semnate.
Primăria Capitalei mai are contracte în valoare de 26 milioane de euro, semnate deja prin POIM, care vizează decontarea cheltuielilor legate de echipamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare pe care Primăria Capitalei le-a efectuat pentru spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei, care au competenţă de a trata pacienţi COVID.
În cele 7 spitale administrate de Primăria Capitalei, care nu au autorizație de securitate la incendiu, dar trebuie să aibă, potrivit studiilor de fezabilitate trebuie făcute investiții de aproape 100 de milioane lei, ca să respecte condițiile de siguranță la incendiu. Aproape în toate trebuie făcute recompartimentările cu pereți cu performanță la foc, puse uși metalice rezistente la foc, sisteme de auto-închidere la uși și bare antipanică; scară metalică exterioară de evacuare în caz de incendiu, reabilitate/completate instalațiile electrice şi sistemul de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu, făcută instalaţia cu hidranţi de incendiu interiori şi staţia de pompare a apei destinate stingerii incendiilor. Am detaliat situația pe fiecare spital:
Spitalul Clinic ”Prof. Dr. Theodor Burghele”
Spitalul Clinic “Th.Burghele”, aflat în Șos. Panduri nr.22, a fost construit între anii 1996-2007. Acesta face parte dintr-un complex de 9 clădiri, din care spitalul deține două corpuri: corpul 1A+1B+2B (Ambulatoriu) și Corp 2A (Spital). Corpul 1A+1B+2B ce are funcţiunea principală ambulatoriu oncologie, funcţiune secundară auditoriu şi funcțiune conexă, zona administrație (birouri). Corpul 2A (Spital) are la parter și etaj cabinete medicină alternativă și la etajul 2, saloane medicină internă.
Pentru a respecta condițiile de siguranță la incendiu la Spitalul Clinic „Th.Burghele” au fost propuse o serie de măsuri: recompartimentări pereți cu performanță la foc, uși metalice rezistente la foc (EI15, EI30, EI60, EI90) sisteme de auto-închidere la uși și bare antipanică ; sisteme de auto-închidere la uși și bare antipanică; lift de evacuare pentru persoane cu dizabilități la corpul 1A+1B+2B; scară metalică exterioară de evacuare în caz de incendiu la Corpul 2A, obloane rezistente la foc. De asemenea, se vor reabilita/completa instalația electrică şi sistemul de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu aferente şi instalaţia cu hidranţi de incendiu interiori şi staţia de pompare a apei destinate stingerii incendiilor.
Toate aceste lucrări costă 5,7 milioane lei, TVA inclus.
Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”
Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” se află pe Calea Griviței nr. 4 și este alcătuit din trei corpuri de clădire. Spitalul este format din corpurile A și B, dar pe teren mai există o clădire a spitalului Corp C, care este înscris pe lista monumentelor istorice.
Pentru a respecta condițiile de siguranță la incendiu la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr.Carol Davila”, se propun următoarele lucrări: scară metalică exterioară, demolări pereți pentru realizarea uşilor de evacuare spre scară metalică exterioară, înlocuire uşi interioare şi conformare goluri uşi, uşi lift, recompartimentări pereți cu performanță la foc, reparații interioare, reabilitarea completă a instalațiilor electrice şi sistemul de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, instalații cu hidranți de incendiu interiori și stații de pompare a apei destinate stingerii incendiilor. Toate aceste lucrări costă 6 milioane lei, inclusiv TVA.
Spitalul Clinic Filantropia
Spitalul se află pe Bd. Ion Mihalache nr. 11-13 și este alcătuit din 3 corpuri de clădire. ”Pentru a respecta condițiile de siguranță la incendiu la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „FILANTROPIA”, au fost propuse o serie de măsuri: scări metalice exterioare, demolări pereți pentru realizarea uşilor de evacuare spre scări metalice exterioare, înlocuire uşi interioare și conformare goluri uşi, recompartimentări pereți cu performanță la foc, reparații interioare, pentru conformarea clădirilor la cerinţele tehnice ale normativelor de securitate la incendiu”, se arată în referatul de aprobare.
Toate aceste lucrări costă 13 milioane lei, inclusiv TVA.
Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Luca”
Spitalul se află pe Șoseaua Berceni, nr. 12, și a fost construit între anii 1970-1972. Spitalul are 7 corpuri.
Pentru a respecta condițiile de siguranță la incendiu la Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, au fost propuse: se vor realiza 4 scări metalice noi, exterioare, pentru evacuarea persoanelor care nu se pot evacua singure, se vor închide coridoare, casa scării, holuri, cu gips-carton care va avea rezistență la foc, se vor schimba uşile cu geam cu uși pline, ghenele de ventilații vor fi cu gips-carton E130; se va realiza un radier general pentru grupul electrogen, se vor monta uși cu sistem de autoînchidere pentru casa scării, potrivit referatului de aprobare.
Toate aceste lucrări costă circa 15,7 milioane lei.
Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
Spitalul se află pe Șoseaua Vergului, nr. 12, este alcătuit din cinci corpuri de clădire. Clădirile au fost construite etapizat: între anii 1953-1966 corpurile A, B și C; 1975-1977 corpul D și 2012-2014 corpul E.
Pentru a respecta condițiile de siguranță la incendiu la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, au fost propuse următoarele lucrări:
- Se va închide casa scării, coridoare, holuri – cu gips-carton care va avea rezistența la foc necesară;
- Se vor schimba uşile cu geam cu uşi pline;
- Se vor monta balustrade noi la unele scări;
- Se vor schimba uşile de la saloanele cu pacienţii care nu se pot evacua singuri cu uşi cu lățimea de 1.05m și înălțimea 2.10m;
- Ghenele de ventilații vor fi cu gips-carton EI30;
- Realizarea unui radier general pentru grupul electrogen;
- Se vor monta uşi cu sistem de autoînchidere pentru casa scării;
- Se va realiza o scară metalică nouă exterioară pe latura estică a corpului B pentru evacuarea persoanelor care nu se pot evacua singuri;
- Parapeții de la rampele care fac legătura între corpul A și scara nouă vor fi plini şi protejați cu panouri pline E115, iar intradosul plăcilor de la etajele 1,2 și 3 vor fi protejate la foc 60 minute.
- Contravântuirile metalice de la parter,etajul 1,2 și 3 vor fi protejate tot 60 minute;
- Se va realiza un lift secundar care poate fi utilizat la evacuarea pacienților cu targă în sudul corpului D.
Toate aceste lucrări costă circa 12,4 milioane lei.
Spitalul “Sfânta Maria”
Spitalul se află pe Bd. Ion Mihalache, nr. 37 – 39, și este alcătuit dintr-un corp de clădire, precum și anexe tehnice. Clădirea a fost construită în diferite perioade, începând cu anii 1940. Spitalul a fost înfiinţat în timpul anilor 1950 şi cunoscut mult timp sub denumirea de “Spitalul Grivița”.
Lucările propuse pentru conformare sunt:
- Se va închide casa scării, coridoare, holuri, cu gips-carton care va avea rezistenţa la foc necesară;
- Se vor schimbă uşile cu geam, cu uși pline;
- Ghenele de ventilații vor fi cu gips-carton EI30;
- Realizarea unui radier general pentru grupul electrogen;
- Se vor monta uși cu sistem de autoinchidere pentru casele de scară;
- Se va realiza o scară metalică nouă exterioară pentru evacuarea persoanelor care nu se pot evacua singure;
- Se vor monta obloane rezistente la foc EI15 pentru protecția scării metalice exterioare pentru ferestrele din zona de protecție;
- Se vor înlocui ușile care nu corespund sau care sunt defecte;
- Se va realiza o scară exterioară metalică R15 pentru evacuarea persoanelor care nu se pot evacua singure – cu targă.
Toate aceste lucrări costă 13,5 milioane lei inclusiv TVA.
Spitalul Clinic Colțea
Obținerea autorizației de securitate la incendiu este obligatorie pentru corpul nou construit, denumit corpul N. Pentru îndeplinirea condițiilor este nevoie de o investiție de 6,7 milioane lei,
Spitalul Clinic ,,Colțea” este alcătuit din zece corpuri de clădire, este înscris pe lista monumentelor, iar cel mai vechi datează din anul 1888. Corpul nou al spitalului este corpul N și a fost construit în perioada 2004-2008.
Pentru a respecta condițiile de siguranță la incendiu la Spitalul Clinic ,,Colțea”, Corpul N, au fost propuse următoarele măsuri:
- Se vor monta pe unele coridoare pereți gips-carton EI90 (rezistent la foc);
- Se vor realiza la centrala termică pereți din cărămidă sau BCA, tencuiți pe ambele părți Al, EI180;
- Casele de scară vor avea uși pline cu autoînchidere;
- Se lărgesc rampele scărilor pentru a avea gabarit necesar pentru evacuarea persoanelor (cu targă), care nu se pot evacua singure;
- Se vor schimba ușile din încăperea în care se găsește ECS-ul, cu uși EI30-C;
- Se vor monta sisteme de auto-închidere și bare anti-panică pe uși, acolo unde este necesar;
- Ghenele de instalații verticale vor fi din gips-carton EI30;
- Se vor demola pereți nestructurali din cărămidă; Se vor realiza pereți noi din ghips-carton în locul celor demolati, poziționați conform planurilor;
- Se montează obloane/cortina/ferestre/rulouri EI90 pe zona în care nu se respectă distanțele către vecinătăți;
- Se vor monta uși noi EI90-C;
- Înlocuire uși intrare UPU cu uși culisante cu sistem break-out, înlocuire uși interioare și conformare goluri uși, uși El 90-c pentru separarea compartimentelor de incendiu, recompartimentari pereții cu performanță la foc la subsol și la etaj 3 (spațiu tehnic), reparații interioare pentru conformarea clădirilor la cerințele tehnice ale normativelor de securitate la incendiu.
- În vederea aducerii la normele în vigoare se vor reabilita / completa instalațiile electrice și sistemul de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, și instalații cu hidranți de incendiu interiori și stații de pompare a apei destinate stingerii incendiilor.
Ce spune legea
În conformitate cu legea 307/2007 privind apărarea împotriva incendiilor, este obligatorie obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru clădiri de îngrijire a sănătății noi sau existente la care s-au făcut lucrări de construcții ce au intervenit la aspectul sau structura clădirii, altele decât cele de reparații, cu sau fără autorizație de construire.
În conformitate cu: HG. nr. 571/2016 privind aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, se supun autorizării: clădiri sau spaţii amenajate în clădiri având destinația: îngrijire a sănătații, cu spitalizare continuă, indiferent de suprafața, sau dispensare şi policlinici, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600mp.
4 spitale au ars în ultimul an – 39 de oameni au murit
Pe 14 noiembrie 2020, un incendiu violent a izbucnit la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț. 10 pacienți COVID-19 acolo au murit arși de vii, alți 7 au fost răniți, iar medicul Cătălin Denciu, care a încercat să îi salveze, a suferit arsuri grave și a fost salvat după ce a fost transferat în străinătate pentru tratament. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ avea autorizaţie de securitate la incendiu obţinută la momentul construirii, adică înainte de 1990, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Pe 29 ianuarie 2021, un incendiu a izbucnit în pavilionul nr. 5 al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București. 4 pacienți au murit pe loc, iar în zilele următoare bilanțul morților ajunge la 20. Pavilionul în care a izbucnit incendiul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, a declarat atunci șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Pe 1 octombrie 2021, un incendiu a mistuit Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, iar 7 oameni au ars de vii. Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța nu avea autorizație de securitate la incendiu, a declarat imediat după producerea tragediei Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Pe 11 noiembrie 2021, un incendiu s-a produs la spitalul suport-Covid Movila din Ploiești, într-un salon. Doi oameni și-au pierdut viața. Potrivit ISU Prahova, spitalul nu avea autorizație de securitate la incendiu valabilă. ISU spune că spitalul a avut autorizații emise în 2010 și în 2014, dar că între timp s-au făcut renovări pentru care nu s-a solicitat autorizație.