Sari direct la conținut

UPDATE Costel Corduneanu, retinut de DIICOT, comandase un pistol din strainatate pentru a asasina o persoana – surse

HotNews.ro

Costel Corduneanu, retinut de DIICOT pentru constituire de grup infractional organizat si contrabanda calificata, i-a cerut finului lui Florin Parjol – zis Ghenosu – aducerea din Spania a unui pistol si a munitiei aferente pentru a asasina o persoana, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

In urma interventiei procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), s-a impiedicat comiterea unui eventual asasinat, sustin sursele citate.

Potrivit acelorasi surse, in dosarul in care a fost retinut Corduneanu sunt vizati si finul liderului interlop Ghenosu si sotia acestuia.

In cursul anchetei, sotia finului lui Ghenosu ar fi recunoscut integral acuzatiile aduse ei si lui Costel Corduneanu. In acest context, avocatul vasluian Neculai Horobet ar fi incercat sa o convinga pe femeie sa duca intr-o alta directie ancheta procurorilor DIICOT, printr-o a doua marturie, care sa fie mincinoasa, sustin sursele citate.

In acest dosar, procurorii DIICOT au asigurat o plaja probatorie bogata, alcatuita din interceptari, filaje si flagrant.

Costel Corduneanu, avocatul Neculai Horobet si Ovidiu Ransburg au fost retinuti de procurorii DIICOT in noaptea de joi spre vineri, pentru ca ar fi adus in tara un pistol de provenienta spaniola cu 19 gloante.

Cei trei vor fi dusi, vineri, la Curtea de Apel Iasi, cu propunerea de arestare preventiva.

Costel Corduneanu este cercetat pentru constituire de grup infractional organizat si contrabanda calificata, iar Ovidiu Ransburg si avocatul Neculai Horobet, pentru aceleasi doua infractiuni, dar si de nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Acestia au fost retinuti dupa ce in masina in care se afla Ransburg a fost gasit un revolver de provenineta spaniola cu 19 gloante de calibru 38 special – 9 milimetri, a declarat, vineri, avocata lui Costel Corduneanu, Raluca Andrei.

Avocata a precizat ca masina in care se afla Ransburg a fost oprita, miercuri, la Vaslui, acesta fiind dus, impreuna cu alta persoana, la audieri.

Ulterior, procurorii DIICOT Iasi au emis, joi seara, ordonanta de retinere si pentru Costel Corduneanu, suspectand ca acel pistol ar fi trebuit sa ajunga la acesta.

Potrivit unor surse judiciare, Costel Corduneanu ar fi fost retinut pe motiv ca exista interceptari ale unor discutii intre Corduneanu si ceilalti membri ai grupului.

Avocata sustine insa ca la dosar nu exista nicio inregistrare a vreunei convorbiri intre Corduneanu si membrii grupului.

„La dosar nu exista nicio convorbire intre Costel Corduneanu si ceilalti membri ai grupului. Nicio persoana nu indica faptul ca pistolul era pentru clientul meu”, a declarat avocata Raluca Andrei.

Anchetatorii au facut, joi, perchezitii la locuinta lui Costel Corduneanu.

In luna februarie a acestui an, Constantin Corduneanu a inregistrat o cerere la Tribunalul Iasi, solicitand statului roman sa ii achite daune morale de doua milioane de lei si daune materiale de 100.000 de lei in dosarul in care a fost arestat preventiv, in 10 octombrie 2004, pentru constituirea unui grup infractional organizat, organizarea, coordonarea si finantarea filialei de trafic ilicit de droguri, el fiind eliberat in 23 iunie 2005.

In cererea inaintata instantei acesta reclama si durata procesului, care a trecut prin toate instantele, in noua ani, el sustinand ca i-a fost incalcata „in mod flagrant si sistematic prezumtia de nevinovatie”.

In noiembrie 2013, Constantin Corduneanu a fost achitat, printr-o decizie definitiva a instantei supreme, in dosarul in care era acuzat de trafic de droguri si de constituire a unui grup infractional organizat, dupa ce dosarul fusese inaintat instantei in 2005.

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a mentinut, astfel, solutia data de instantele de fond si de apel.

Pana sa fie trimisi in judecata, in 2005, membrii gruparii Corduneanu au fost monitorizati timp de un an de catre anchetatori, in grupul lor fiind infiltrati investigatori sub acoperire, iar convorbirile lor despre afacerile ilegale cu ecstasy au fost interceptate, informa Ministerul Public.

In acest dosar, anchetatorii au gasit, in urma unor perchezitii domiciliare in Iasi, droguri de risc si mare risc.

Intr-un alt dosar, Constantin Corduneanu, doi dintre fratii sai si alte doua persoane au fost trimisi in judecata de procurorii anticoruptie pentru trafic de influenta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro