Un barbat a murit dupa ce s-a aruncat in fata trenului in Gara de Nord din Bucuresti
Un barbat in varsta de aproximativ 70 de ani a murit, joi, dupa ce s-a aruncat in fata unui tren, in Gara de Nord din Bucuresti, potrivit unor oficiali din Politie citati de Mediafax.
Incidentul s-a produs in jurul orei 11.00, la linia 7, unde o persoana in varsta s-a asezat pe sine in fata unui tren care se pregatea sa plece spre Brasov.
Barbatul nu avea la el niciun document de identitate si nu a fost deocamdata identificat, au precizat sursele citate.
Politistii Sectiei Regionale Transporturi au declansat o ancheta, in cadrul careia au fost audiati martori si urmeaza sa fie vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” a precizat, intr-un comunicat de presa, ca barbatul a fost lovit de trenul nr. 14033 apartinand Regiotrans, „la manevra de combinare de la linia 5 la linia 7”.