Sari direct la conținut

Buzau: Cadavrele a doua fete de 17 ani moarte intr-un accident rutier, incurcate la morga

HotNews.ro

Familia unei adolescente de 17 ani care a murit joi seara intr-un accident rutier produs in judetul Buzau a primit de la Serviciul de Medicina Legala cadavrul celeilalte victime a accidentului, o fata de aceeasi varsta, oamenii sustinand ca nu au fost lasati sa deschida sicriul la morga, relateaza Mediafax.

Rudele uneia dintre fetele de 17 ani care si-au pierdut viata in accident spun ca au asteptat vineri ore in sir la Serviciul de Medicina Legala sa ridice sicriul cu trupul neinsufletit al tinerei. Dupa mai multe ore de asteptare, sicriul a fost ridicat de rudele tinerei, care sustin insa ca la morga nu li s-a permis sa deschida capacul cosciugului.

Odata ajunsi acasa, in localitatea Padina, parintii au deschis sicriul si au constatat ca, de fapt, au primit trupul neinsufletit al celeilalte fete de 17 ani care a murit in acelasi accident.

Oamenii au sunat imediat la Politie pentru a anunta incidentul, iar ulterior sicriul a fost preluat de o masina si dus la Serviciul de Medicina Legala, urmand ca sambata ambele cadavre sa fie preluate de familii.

Reprezentanti ai Serviciului de Medicina Legala (SML) Buzau sustin ca incurcatura s-ar fi creat din cauza ca in fotografiile din actele de identitate adolescentele ar semana si, mai mult, cele doua ar avea pe corp cate un tatuaj.

Cele doua adolescente de 17 ani si-au pierdut viata, joi seara, in urma unui accident produs pe DN 2C, in localitarea Caldarasti, dupa ce masina in care se aflau, condusa de un tanar de 30 de ani din Buzau, a patruns pe contrasens, fiind lovita de o autoutilitara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro