Sari direct la conținut

Ziua Internationala de Constientizare a Autismului (documentar)

HotNews.ro

Ziua mondiala de sensibilizare fata de autism a fost decisa de catre Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 62/139, adoptata la 18 decembrie 2007, fiind propusa de reprezentantii statului Qatar si sprijinita de catre toate statele membre.

Este sarbatorita anual la nivel mondial la 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune intelegeri a autismului si de a creste nivelul de constientizare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism si ale familiilor acestora, scrie Agerpres.

In mesajul sau pentru editia din acest an, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a subliniat ca numarul de copii care sufera de autism este in continua crestere, motiv pentru care ”interesul comunitatii internationale este indispensabil in lupta impotriva stigmatizarii, ignorantei si a dificultatilor in obtinerea ingrijirilor’.

Culoarea simbolica a acestei zile este albastru. Cladiri importante din intreaga lume au fost iluminate in aceasta zi in anii precedenti in albastru, precum: Empire State Building din New York, Opera din Sydney sau Podul Benjamin Franklin din Philadelphia.

Yoko Ono, sotia muzicianului John Lennon, a fost desemnata prima ambasadoare internationala a autismului de catre organizatia ”Autism Speaks”, dupa ce, in 2009, s-a alaturat asociatiei pentru care a realizat o pictura murala de doi metri, intitulata ‘Promisiuni’ si care a marcat Ziua dedicata autismului. Lucrarea a fost vanduta la o licitatie, banii revenind organizatiei ‘Autism Speaks’.

Pentru marcarea acestei zile, la nivel international, sunt organizate marsuri ale tacerii, concerte, simpozioane si conferinte tematice. In cadrul acestora, sunt prezentate informatii cu privire la depistarea precoce, evolutia, terapiile, standardele de ingrijire specifice persoanelor cu autism, atat catre specialistii din domeniu, cat si catre persoanele care au in grija copii cu autism, urmarindu-se o colaborare cat mai buna intre cele doua parti.

In 1943, doctorul Leo Kanner a descris pentru prima data 11 copii care s-au prezentat la clinica sa cu o combinatie de grave deficiente de vorbire si marcate de anormalitati in interactiunea sociala, avand o inclinatie spre comportamente stereotipe, repetitive. Acesti 11 copii au fost primii diagnosticati cu autism infantil.

Autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona in plan social si de a comunica, de un comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea varstei de 3 ani. Aproximativ 75% dintre copiii afectati prezinta si handicap mental. Nu exista niciun tratament medicamentos care sa vindece autismul, dar, cu terapie timpurie intensiva, pana la 47% dintre copiii cu autism pot trai o viata independenta. Este nevoie de educatie pentru toti parintii si profesorii in privinta autismului. Implicarea familiei in terapie este vitala in recuperarea copilului – este necesara o informare continua si o participare activa in programul de terapie.

Autismul a fost considerat in trecut o boala rara. Astazi, marcarea Zilei mondiale de sensibilizare fata de autism in Europa are ca deviza ”Autismul – este mai frecvent decat crezi”. In prezent, 1 din 150 de persoane din Europa sunt diagnosticate cu aceasta afectiune. Desi, 2013 este, de asemenea, Anul european al cetatenilor, cei 3,3 milioane de persoane cu autism in Uniunea Europeana nu se bucura de aceleasi drepturi ca toti cetatenii europeni.

In orasele din intreaga Europa mai multe cladiri importante vor fi luminate in albastru, in noaptea de 2 aprilie, ca parte a initiativei ‘Light It Up Blue’.

Fundatia de Autism din Romania, membra a Organizatiei Internationale pentru Autism in Europa, desfasoara o serie de evenimente pentru a atrage atentia asupra autismului si a problematicii persoanelor care sufera de acest sindrom. In anii precedenti in noaptea ”Light It Up Blue” pentru autism in Romania au fost luminate in albastru cladiri importante din Bucuresti precum: Ateneul Roman, Palatul Victoria, Hotelul JW Marriott, simultan cu alte cladiri reprezentative din Iasi, Craiova, Baia Mare, Cluj, Timisoara, Bacau, Brasov, Focsani, Oradea.

sursa: documentar Agerpres

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro