Sari direct la conținut

Un schior si-a pierdut viata pe o partie din Maramures, dupa ce s-a izbit de un copac

HotNews.ro

Un schior si-a pierdut viata, sambata, pe partia Suior din judetul Maramures, dupa ce s-a izbit de un copac de pe marginea partiei, anunta Mediafax.

Directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures, Balko Zoltan, a declarat ca incidentul a avut loc pe partia 2 Suior, unde un schior s-a izbit de un copac de pe marginea partiei, incidentul fiind anuntat de martori la 112.

El a precizat ca salvatorii montani au incercat sa ii acorde primul ajutor barbatului, insa acesta a suferit leziuni grave, astfel ca echipajul medical ajuns ulterior la fata locului nu a mai putut sa il salveze, fiind declarat decesul.

Directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures a mai spus ca astfel de incidente nu s-au mai produs pe partia Suior in ultimii ani.

Un incident similar a avut loc in 15 decembrie pe Partia Sulinarului din Poiana Brasov. Atunci, un barbat de 65 de ani a murit dupa ce a facut o manevra gresita si a ajuns intr-un gard de protectie, lovindu-se puternic la cap.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro