Patru case din cartierul Baneasa au ars intr-un incendiu
Patru case au ars, in noaptea de vineri spre sambata, intr-un incendiu izbucnit din cauza unui cos necuratat al unuia dintre imobile, doua dintre locuinte arzand in totalitate, relateaza Mediafax.
Incendiul a fost anuntat vineri, in jurul orei 22.42, la o casa modesta din Intrarea Sterie Dan, din cartierul bucurestean Baneasa, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti, Daniel Vasile.
Flacarile s-au extins si la casa din apropiere, apoi la alte doua.
Incendiul a fost stins sambata, la ora 5.09, a precizat oficialul ISU.
Doua persoane au fost asistate medical, ele facand atacuri de panica.
Pentru stingerea flacarilor, pompierii au intervenit cu cinci echipaje. La fata locului a ajuns si un echipaj prim-ajutor si unul de descarcerare.
Opt familii sunt afectate in urma arderii locuintelor lor.