AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Guvernul si BNR mentin tinta de trecere la euro pentru 2015. Bancile italiene critica acordul european privind recapitalizarea si acuza o favorizare a Frantei
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
BNR va infiinta o noua banca. Banca-punte, o institutie temporara care sa preia bancile in dificultate. Vezi cum opereaza o asemenea banca in SUA
Banca Nationala a Romaniei va infiinta o institutie financiara temporara, care sa preia bancile in dificultate. Este vorba despre banca punte, ale carei norme de functionare vor fi definitivate in cursul acestei luni de BNR. Institutia de tip „bridge-bank va fi o banca temporara, cu servicii complete, autorizata si supravegheata de BNR cu scopul de a facilita vanzarea sa integrala sau partiala catre achizitori privati eligibili de indata ce acest lucru este posibil”, se arata in raportul misiunii anterioare a Fondului Monetar International. Asemenea institutii exista pe aproape toate pietele bancare dezvoltate, in Statele Unite ale Americii fiind infiintate inca din 1987, se arata intr-un material HotNews.ro. Pana in 1994, autoritatile americane au infiintat 32 de asemenea institutii bridge-bank care au preluat spre administrare 114 banci cu probleme, avand active totale de 90 de miliarde de dolari. Potrivit FMI, Romania este vulnerabila la incertitudinile din ce in ce mai mari din sectorul bancar din alte parti ale Europei, avand un sector bancar controlat de banci straine in proportie de 80%. „Autoritatile trebuie sa continue sa elaboreze proceduri de utilizare a noilor competente de inchidere a bancilor, pentru a fi pe deplin pregatite in eventualitatea in care o banca s-ar confrunta cu probleme”, se mai arata in raportul citat.
Guvernul si BNR mentin tinta de trecere la euro pentru 2015
Guvernul si Banca Nationala a Romaniei mentin tinta de aderare la euro pentru 2015. Luni, sub conducerea premierului Emil Boc, a avut loc reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea la euro, anunta un comunicat al Guvernului. „In cadrul sedintei, s-a discutat stadiul indeplinirii criteriilor de convergenta nominala si (…) s-a reiterat mentinerea tintei de aderare la euro pentru anul 2015, subliniindu-se faptul ca aceasta are un efect de armonizare si disciplinare a politicilor macroeconomice”, precizeaza documentul. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, declara in vara ca „oricat am amana trecerea la euro, tot nepregatiti vom fi”.
Bancile italiene critica acordul european privind recapitalizarea si acuza o favorizare a Frantei
Mai multe banci italiene au criticat in termeni duri acordul european privind recapitalizarea, care ar defavoriza institutiile financiare din peninsula. Directorul general al UniCredit, cea mai mare banca italiana, a caracterizat drept „incomprehensibile deciziile din aceste zile privitoare la cererile suplimentare de capital, care vor penaliza si mai mult bancile italiene”. Presedintele consiliului de supraveghere al Intesa Sanpaolo, Giovanni Bazoli, si-a exprimat la randul sau „ingrijorarea” fata de cererile de recapitalizare, care „accentueaza riscul de restrangere a creditului”, si a subliniat pericolul unei „interventii a statelor” in capitalul bancilor daca acestea nu reusesc sa-si majoreze capitalul prin intermediul investitorilor privati. Presedintele asociatiei bancilor italiene de economii s-a declarat „furios” fata de deciziile care „salvgardeaza interesele franceze si le penalizeaza pe cele italiene”, a sustinut acesta. Potrivit unei estimari a Autoritatii europene a bancilor, bancile italiene au nevoie de aproape 15 miliarde de euro pentru a-si majora rata fondurilor proprii pana la pragul de 9%, in iunie 2012, fixat de liderii europeni cu scopul de a proteja bancile. Bancile europene au nevoie, in total, de 106 miliarde de euro.