AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Delegatia FMI a felicitat BNR pentru cum a reactionat la provocari. "Atat la cele interne cat si la cele externe", au mentionat oficialii Bancii Centrale. Handelsblatt: Exista o lupta pentru putere la varful Bancii Centrale Europene
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Delegatia FMI a felicitat BNR pentru cum a reactionat la provocari. „Atat la cele interne cat si la cele externe”, au mentionat oficialii Bancii Centrale
Romania ar putea primi pana la finalul anului o noua transa de la Fondul Monetar International. Banii vor intra in rezerva Bancii Nationale a Romaniei, a declarat seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks. Oficiali ai Bancii Centrale au declarat pentru HotNews.ro ca delegatia Fondului a felicitat Banca Nationala a Romaniei pentru modul in care a reactionat la provocari. Potrivit surselor citate, reprezentantii FMI s-au referit atat la provocarile externe, cat si la cele interne. Dupa discutiile purtate la BNR, Jeffrey Franks a declarat ca, in urma primirii urmatoarei transe de bani, rezerva valutara a Bancii Centrale va creste. Rezervele BNR se situau la nivelul de 32,579 de miliarde de euro pe 30 septembrie, faţă de 31,554 de miliarde de euro pe 31 august.
Ministerul Finantelor a atras 460 milioane de lei prin certificate de trezorerie la 12 luni, sub valoarea anuntata
Ministerul Finantelor a atras 460 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie la 12 luni, sub valoarea anuntat. Pentru aceasta, ministerul plateste o dobanda medie anuala de 7%. Valoarea initiala a licitatiei era de un miliard de lei, iar bancile au depus cereri de cumparare de 1,23 de miliarde de lei. In ultima perioada, Ministerul Finantelor a atras de pe piata mai putini bani decat a intentionat si a respins o serie de licitatii deoarece nu a acceptat sa plateasca o dobanda mai mare de 7% pe an. In primul trimestru al acestui an, Ministerul a atras 12,7 miliarde de lei, peste nivelul de 10-12 miliarde de lei estimat initial, iar in cel de-al doilea trimestru autoritatile au atras putin peste 8 miliarde de lei, desi si-au propus sa stranga 11-13 miliarde de lei. Ministerul Finantelor Publice intentioneaza sa atraga 4,6 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat in luna octombrie. Autoritatile si-au propus initial o tinta de deficit bugetar de 5,9% din Produsul Intern Brut pentru finalul acestui an, insa aceasta tinta a fost majorata ulterior la 6,8% din PIB.
Handelsblatt: Exista o lupta pentru putere la varful Bancii Centrale Europene
„Exista o lupta pentru putere la varful Bancii Centrale Europene”, scrie presa din Germania. Potrivit jurnalistilor, de cateva zile pe holurile Bancii Centrale Europene circula zvonuri ca Parisul il sustine pentru sefia Bancii Centrale Europene pe actualul sef al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn. Germania in schimb, l-ar vrea la conducerea institutiei pe actualul presedinte al Bundesbank, Axel Weber. Insa acesta, desi a fost considerat favorit la sefia bancii europene, acum se afla intr-un con de umbra, mai ales dupa ce a criticat decizia Bancii Centrale Europene de a cumpara obligatiuni ale statelor cu un serviciu “dificil” al datoriei. “E dificil de crezut ca Franta va capata doua mandate la rand sefia institutiei, asa ca pana la urma este posibil ca cel ales sa fie Mario Draghi, guvernatorul bancii italiene”, noteaza presa germana.
Google a admis pentru prima oara ca masinile Street View au colectat accidental e-mail-uri intregi si parole
Google a recunoscut pentru prima oara că masinile care faceau fotografii pentru serviciul de cartografiere Street View au colectat din greseala, in 30 de tari, si e-mail-uri intregi, dar si parole. In luna mai, compania a admis că masinile Street View au colectat date personale de la retele WiFi nesecurizate, dar nu se stia ce fel de date. Gigantul IT s-a angajat in fata grupului de lucru care reuneste reprezentantii autoritatilor pentru protectia datelor cu caracter personal din tarile membre ale Uniunii Europene sa stearga datele personale colectate. Compania americana s-a angajat sa isi instruiasca mai bine angajatii si sa introduca mai multe procese de analiza a diverselor proiecte. Autoritatile pentru protectia datelor din tari precum Germania, Spania sau Canada au analizat informatiile si au deschis oficial anchete impotriva Google, existand si posibilitatea amendarii companiei. Oficiali Google au spus de mai multe ori ca datele colectate accidental de la retele WiFi nesecurizate nu au fost utilizate in aplicatiile companiei.