Sari direct la conținut

Pe scurt: Consiliul Roman pentru Publicitate ofera sfaturi la nivel european. O noua campanie Visa. Si colaborare Ursus – Cohn&Jansen in online

HotNews.ro

Consiliul Roman pentru Publicitate a aderat pe plan european la un serviciu lansat de Clearcast UK si EASA, prin care va oferi companiilor si agentiilor de publicitate recomandari privind respectarea principiilor si standardelor din publicitatea romaneasca. Visa Europe a lansat prima campanie axata pe sponsorizarea Campionatului Mondial de Fotbal. Iar Cohn&Jansen WWW a realizat site-ul brandului Ursus.

  • Consiliul Roman pentru Publicitate (RAC) anunta aderarea la serviciul de Copy Advice lansat la nivel european de Clearcast UK si European Advertising Standards Alliance (EASA). Copy Advice este un serviciu prin care companiile si agentiile de publicitate pot solicita RAC recomandari pentru realizarea unei comunicari comerciale, de tipul campaniilor publicitare, asa incat sa respecte principiile si standardele etice in publicitate, incluse in Codul de Practica in Publicitate elaborat de Consiliu. Programul lansat de Clearcast si EASA in noiembrie 2009 permite agentiilor si companiilor sa ceara astfel de recomandari in mai multe tari simultan. Vezi comunicatul RAC aici
  • Visa Europe a lansat in Romania, la 1 martie, cea mai recenta campanie de imagine, concentrata in jurul unei promotii adresate posesorilor de carduri Visa, in care sunt oferite mai multe premii, inclusiv un pachet pentru doua persoane la Finala Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 si doua pachete pentru cate doua persoane la meciuri din grupe. Campania se desfasoara pana la sfarsitul lunii aprilie la radio, in presa nationala, in cinematografe, mall-uri si supermarketuri, in outdoor si in online. Este prima campanie ce se axeaza pe sponsorizarea CM de catre Visa. Vezi detalii despre promotie si clipul folosit in campanie aici
  • Cohn&Jansen WWW, divizia de proiecte interactive a agentiei Cohn&Jansen, a realizat site-ul brandului Ursus, in cadrul unui proiect castigat in septembrie 2009 intr-o licitatie la care au mai participat trei agentii, potrivit unui comunicat de presa. Site-ul are drept scop sa reflecte noua pozitionare a acestui brand, in jurul campaniei „Ambition”. Vezi comunicatul aici. Vezi aici cum a descris, saptamana trecuta, Grant McKenzie, vicepresedintele de marketing al Ursus Breweries, prezenta online de pana acum a Ursus.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro