Cutremur de aproape 8 grade in Samoa Americana. A fost emisa o alerta de tsunami
HotNews.ro
Un seism puternic, avand magnitudinea de circa 7,9 grade, s-a produs marti in Samoa Americana, din Oceanul Pacific, au anuntat seismologii, transmite Reuters.
Potrivit Institutului american de Geologie (USGS), epicentrul cutremurului a fost localizat in 190 de kilometri sud-est de teritoriul insular, la o adancime de 33 kilometri.
O alerta de tsunami a fost emisa pentru Noua Zeelanda, Samoa Americana, dar si alte insule mai mici din Oceanul Pacific, potrivit centrului de alerta pentru tsunami din Pacific, cu sediul in Hawaii.
Un cutremur de o asemenea amploare genereaza uneori tsunami locale care pot avea efecte destructive de-a lungul coastelor situate la o sute de kilometri de epicentru.