Jurnalul bursier al WBS – Bursele europene au inchis in scadere ultima sedinta a saptamanii
Indicii bursieri europeni au cunoscut deprecieri vineri, investitorii considerand ca raliul ultimelor trei luni ar putea fi exagerat si ca optimismul din piata trebuie in continuare sustinut de date economice pozitive. Productia industriala in zona Euro a scazut in luna aprilie cu 1,9% fata de martie si cu 21,6% fata de aprilie anterior, cea mai mare scadere anuala de la inceputul anuntarii indicatorului, 1986, pana in prezent.
Analistii estimau o scadere anuala de 19,8%. Banca Mondiala estimeaza ca economia globala va suferi o scadere de 3% in 2009. Ultima estimare este mult mai pesimista decat cea din luna martie, cand Banca Mondiala prevedea o scadere de 1,7% pentru anul curent. Joi, Fondul Monetar International si-a revizuit estimarea pentru cresterea economica globala pe 2010 de la 1,9% la 2,4%, mai aproape de estimarea Bancii Mondiale pentru aceeasi perioada, de 2,3%.