AUDIO Jurnalul economic RFI – HotNews.ro: Invatamant: 20.000 de someri in loc de promisa marire salariala de 50%. Bogdan Hossu, in razboi cu jurnalistii. Romania, cea mai rapida scadere a comertului cu amanuntul din UE
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca emisiunea in format MP3
Bogdan Hossu, in razboi cu jurnalistii
Guvernul ar putea decide maine, prin ordonanta de urgenta, sa elimine contractele de drepturi de autor. Sindicatele au convenit ieri cu patronatele si cu Ministerul Finantelor sa nu mai existe plata drepturilor de autor in mass-media, in urma propunerii liderului Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Acesta a cerut ca firmele care platesc salarii sa nu mai poata acorda şi drepturi de autor. Probabil ca, cei care sunt platiti in acest sistem, vor trebui sa devina persoane fizice autorizate, a declarat pentru HotNews.ro, Constantin Pirvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri. In aceasta situatie ar fi 200.000 de persoane. Deocamdata, nu s-a luat o decizie finala, a precizat Ministerul Finantelor. Ideea a starnit critici aprinse in presa.
Invatamant: 20.000 de someri in loc de crestere salariala de 50%
Profesorii ameninta cu greva generala, nemultumiti de rectificarea bugetara propusa de Guvern. La discutiile de ieri, reprezentantii Ministerului Finantelor le-au spus sindicaliştilor din educatie ca au de ales: inghetarea salariilor sau reducerea cu 20.000 a personalului didactic. Bugetul alocat invatamantului ar urma sa fie diminuat cu peste 800 milioane de lei, la apropiata rectificare bugetara. Ministrul Ecaterina Andronescu spune ca astfel va fi afectata foarte grav activitatea invatamantului. Reprezentantii sindicatelor din educatie se vor intalni, saptamana viitoare, cu preşedintele Traian Basescu.
Bugetarii primesc, totusi, tichete de vacanta
Ramanem tot la discutiile pe marginea proiectului de Ordonanta cu privire la rectificarea bugetara. Ieri s-a decis ca bugetarii vor primi in acest an tichete de vacanta, a declarat pentru NewsIn secretarul confederal al Blocului National Sindical, Vasile Zaborila. In schimb, institutiile cu bugete din fonduri speciale nu primesc anul acesta tichete de vacanta sau tichete cadou.
Somajul va pune probleme in continuare
Europenii nu vor scapa prea curand de amenitarea disponibilizarilor. Somajul va mai creste in urmatorul an, chiar un an si jumatate, estimeaza economistul sef al Fondului Monetar International, Olivier Blanchard. El considera ca va mai dura pana cand somajul va cobori la cifre acceptabile. Potrivit celor mai recente date ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, in 2010 rata somajului va depasi 10%, in majoritatea tarilor europene, pentru prima data dupa 1990.
Romania, cea mai rapida scadere a comertului cu amanuntul din UE
Romania a inregistrat in februarie cea mai mare scadere a comertului cu amanuntul din Uniunea Europeana. Vanzarile au coborat cu 7,9% fata de luna anterioara, potrivit datelor biroului European de Statistica. Fata de acceasi perioada din 2008, vanzarile din retail au coborat cu un ritm de doua ori mai rapid decat in UE.
Cel mai puternic leu din ultimele trei luni
Leul a ramas pe trendul de apreciere pe care s-a inscris dupa anuntarea acordului guvernului cu FMI. Cursul pentru astazi este de 4,15 pentru un euro cu peste 3 bani si jumatate mai putin decat vineri. Este cel mai puternic leu din ultimele trei luni. Fata de dolarul american, moneda nationala s-a apreciat cu aproape cinci bani pana la o paritate de 3,07. Pe plan international, euro a fost in scadere in fata monedei americane, in timp ce yenul japonez si-a revenit usor dupa ce atinsese cel mai scazut nivel din ultimele cinci luni in fata monedei europene si americane.
Bursele internationale au scazut, BVB a crescut
Bursa de pe Wall Street a inchis, aseara, in scadere, influentata de evolutia negativa a titlurilor din sectorul financiar. Miliardarul George Soros a realimentat temerile legate de soliditatea sistemului financiar american, spunand ca este „practic insolvent”. Si marile piete bursiere europene au terminat in scadere. Indicele actiunilor celor mai mari companii europene a pierdut 1%. La Bucuresti, bursa a incheiat insa pe plus. Cel mai mult au crescut titlurile societatilor de investitii financiare, cu peste sapte procente.
Ford reduce productia si in Rusia
Producatorul auto Ford isi reduce productia la uzina de la Sankt Petersburg, in Rusia, incepand din iunie. Muncitorii vor lucra numai patru zile pe saptamana pana la toamna. Grupul american a estimat ca va produce 1,5 milioane de autovehicule in acest an, jumatate fata de anul trecut.
Si, din agenda economica a zilei:
Conferinta a Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania pe tema conventiilor civile, contractelor de drepturi de autor si a intarzierii platilor datorate IMM-urilor
Reuniunea Comitetului interministerial pentru gestionarea fondurilor comunitare
Date privind PIB-ul in zona euro pe ultimul trimestru din 2008