Economia SUA s-a contractat cu 3.8%
Statele Unite au inregistrat in ultimul trimestru din 2008 un declin economic de 3,8%, cel mai grav din ultimii 26 de ani, potrivit datelor prezentate vineri de Departamentul Comertului si citate de BBC.
Analistii anticipau ca economia SUA se va contracta cu 5,4%. Ca efect imediat, bursa americana a deschis in crestere sedinta de vineri, dupa publicarea datelor care arata ca PIB-ul nu a scazut atat de mult precum se temeau analistii.
In cursul anului trecut, economia americana a crescut cu doar 1,3%, fata de 2% in 2007.
Cheltuielile consumatorilor americani au scazut cu 3,5% anul trecut, in timp ce exporturile au inregistrat si ele un declin de 19,7%.
Luna trecuta, National Bureau of Economic Research a afirmat ca economia SUA a intrat in recesiune in decembrie 2007.