Tuneluri de contrabanda din Gaza, atacate de Israel
Un avion de lupta israelian a atacat, miercuri dimineata, tunelurile folosite pentru contrabanda, care fac legatura intre Fasia Gaza si Egipt, transmite BBC.
Bombardamentul a venit in contextul in care, marti, o patrula israeliana a fost atacata in zona.
Rachetele au lovit tunelurile folosite de palestinieni langa Rafah. Nu sunt deocamdata informatii despre posibile victime, insa BBC precizeaza ca bombardamentul indica fragilitatea armistitiului dintre Israel si Hamas.
Atat Israelul cat si miscarea palestiniana au anuntat, pe 17 si 18 ianuarie, incetarea ostilitatilor, dupa trei saptamani de operatiuni militare declansate de Israel. Guvernul de la Ierusalim a acuzat Hamas de lansarea catorva mii de rachete spre teritoriul israelian in ultimii ani si ca transporta armament prin tunelurile care fac legatura intre Gaza si Egipt.