Fostul primar din Rosia Montana, condamnat la inchisoare cu suspendare
Fostul primar al comunei Rosia Montana din judetul Alba, Virgil Narita (PSD), a fost condamnat de Judecatoria Campeni la sase luni de inchisoare cu suspendare, relateaza Mediafax.
El a fost acuzat de o angajata a institutiei ca a agresat-o verbal si fizic.
Reprezentantii Judecatoriei Campeni au anuntat, vineri, ca in cazul fostului primar s-a decis condamnarea la sase luni de inchisoare, pentru purtare abuziva, si interzicerea anumitor drepturi civile, precum cel de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
Potrivit sursei citate, instanta a dispus suspendarea conditionata a pedepsei, pe o durata de doi ani si sase luni, care constituie termen de incercare.