Presedintele Basescu va efectua o vizita in Ucraina la sfarsitul lui februarie
HotNews.ro
Presedintele Traian Basescu va efectua o vizita oficiala in Ucraina, in perioada 25 – 26 februarie, anunta kyivpost.com.
Anuntul a fost facut de serviciul de presa al presedintelui Viktor Iushcenko, care a discutat detaliile vizitei cu ministrul roman al afacerilor externe, Cristian Diaconescu, aflat intr-o vizita la Kiev.
Presedintele Ucrainei si-a exprimat speranta ca cele doua parti vor reusi sa semneze, cu aceasta ocazie, un acord care sa stabileasca regimul circulatiei persoanelor dintr-o tara in alta.
Vizita va fi efectuata dupa ce Curtea de la Haga se va pronunta, in 3 februarie, asupra disputei dintre Ucraina si Romania privind delimitarea zonei economice exclusive de la Marea Neagra.