Consiliul prezidential irakian a aprobat acordul de securitate cu SUA
Consiliul prezidential irakian a aprobat, joi, acordul de securitate cu SUA, ultimul pas inainte de ratificarea documentului de catre guvernul de la Bagadad, a transmis CNN.
Potrivit acordului, trupele americane se vor retrage de pe strazile oraselor irakiene pana la mijlocul anului viitor si vor parasi complet Irakul pana la sfarsitul anului 2011.
Acordul a fost obtinut la sfarsitul unor negocieri care au durat un an si in care irakienii au solicitat mai multe modificari.
Documentul a fost contestat de diferite grupari irakiene si mii de persoane au participat la proteste.
Mandatul ONU pentru trupele internationale aflate in Irak expira la sfarsitul lui decembrie. Daca mandatul nu va fi reinnoit sau daca acordul de securitate nu ar fi fost adoptat, operatiunile militare ale trupelor internationale ar fi trebuit sa fie suspendate.