Ambasadele au primit instructiuni sa informeze romanii despre locurile de munca din tara
Ambasadele Romaniei au primit instructiuni sa informeze romanii din strainatate care doresc sa se intoarca in tara despre oportunitatile de angajare din Romania, a declarat joi, la The Money Channel, ministrul de Externe Lazar Comanescu, adaugand ca inca nu se poate estima cati romani vor reveni in tara, potrivit NewsIn.
„Suntem in contact cu Minsterul Muncii si cu ambasadele noastre, mai ales cu cele din Spania si Italia, pentru a avea o imagine cat mai exacta despre intentiile romanilor de peste hotare. Ne aflam intr-o prima faza a crizei, cand oamenii abia constientizeaza ceea ce se intampla”, a afirmat Lazar Comanescu, intr-o editie speciala la The Money Channel, in care a vorbit despre situatia romanilor din dispora si despre posibilitatea ca acestia sa revina in tara, din cauza ca sunt afectati de criza financiara.
Ministrul a subliniat ca tocmai pentru a sustine romanii din strainatate si pentru a incuraja intoarcerea lor acasa au fost organizate, pe parcursul anului 2008, burse ale locurilor de munca din Romania in diferite tari cu o comunitate mare de romani. „Mai mult, avem la ambasadele noastre reprezentanti ai Ministerului Muncii care prezinta romanilor interesati sa revina in Romania oportunitatile de angajare din tara”, a adaugat Lazar Comanescu.
„Scopul nostru este sa putem informa in timp real romanii din strainatate in legatura cu oportunitatile pe care le au in tara. Ambasadele noastre au instructiuni cu caracter permanent sa informeze romanii in legatura cu oportunitatile existente”, a declarat seful diplomatiei romane.
Intrebat daca exista un plan concret prin care vor fi ajutati romanii din strainatate care doresc sa revina acasa, ministrul a explicat ca „lucrurile nu pot fi rezolvate de azi pe maine”, dar ca „exista perspective certe pentru crearea locurilor de munca”, mai ales in constructii, agricultura si infrastructura.