Fostul director al Complexului Energetic Turceni s-a predat Politiei
HotNews.ro
Fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, pe numele caruia fusese emis miercuri un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, s-a predat miercuri seara Politiei din Targu Jiu, anunta Rador.
Procurorii anticoruptie il acuza pe fostul director de la Turceni de abuz in serviciu contra intereselor publice pentru ca anul trecut acesta ar fi dat dispozitii personalului din subordine sa intocmeasca documente in vederea achizitionarii unui utilaj cu incalcarea dispozitiilor legale, utilaj care, in plus, s-a dovedit ulterior a fi nefolositor.
Prejudiciul produs Complexului Energetic de la Turceni, sustin procurorii, este de peste 800 de mii de lei.