DEZBATERE RoMâine LIVE Ce trebuie să știm despre vaccinarea copiilor împotriva Covid-19? Dr. Valeria Herdea: Se discuta mai puțin despre formele severe la copii, dar ele sunt realități/ Boala nu cunoaște granițe, vârstă sau stare socială
Subiectul vaccinării în România a stârnit nenumărate polemici, iar acest lucru se vede clar din faptul că avem una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare împotriva Covid-19 din Europa. În ceea ce privește vaccinarea copiilor, părinții vor să fie siguri că iau decizia corectă. De ce este importantă vaccinarea copiilor împotriva Covid-19? Cum ajută vaccinul copiii și societatea? Ce trebuie să știm înainte de a ne vaccina copiii? Care sunt cele mai comune reacții adverse? De ce sunt mulți părinți care au făcut schema completă de vaccinare copiilor până acum, dar sunt sceptici cu privire la vaccinul împotriva COVID-19? Despre toate acestea și nu numai am discutat cu Dr. Valeria Herdea, vicepreședinte al Colegiul Medicilor din România și cu Mira Gomboș, părinte și jurnalist la Radio România Actualități.
Interviul a fost transmis pe conturile de Facebook și YouTube ale HotNews.ro.
Această dezbatere face parte din RoMâine, platforma de sănătate a României, lansată de MedLife
Cele mai importante declarații:
Dr. Valeria Herdea:
- Fiecare dintre noi avem ingrijorări. Avem peste 250 de milioane de cazuri de îmbolnăvire și 5 milioane de decese
- La noi avem peste 45.000 de decese. Această situație nu a iertat nici adulți, nici copii
- Suntem în fața unei situații istorice, pandemice, fără precendent.
- Toate lumea s-a concentrat pe vaccinare, eu aș fi discutat foarte mult despre boală. Vorbim despre o boală virală, care nu are tratament țintit, un tratament 100% eficient si aplicabil
- Tulpina Delta se transmite foarte rapid
- Trebuie să păstrăm distanța și igiena, să evităm aglomerațiile.
- Pentru prima dată avem și un agent care poate preveni îmbolnăvirea: vaccinul.
- Noi suntem de un an și 10 luni sub amenințarea acestei boli și din 27 decembrie 2020 avem acces la vaccin.
- Oamenii de știință au depășit frontierele și au colaborat pentru producerea acestui vaccin
- Cu vaccinul putem preveni cazurile grave de boală.
- Ceea ce ne dorim cu toții e să înțelegem ce avem de făcut.
- Noi ne vaccinăm copiii de zeci de ani împotriva rujeolei, rubeolei, hepatitei B, pertusisului etc. Pașii aceștia au fost necesari ca să nu moară milioane de oameni.
- Acum avem un mijloc de a preveni o îmbolnăvire care ne omoară, vaccinul.
- Când vorbim despre copii, vorbim de forme mai ușoare de boală, dar de capacitatea de a transmite mult mai repede.
- Asistăm la condiții total diferite sociale. Viteza informației este uriașă, între pandemie și infodemie, infodemia se pare că e cea câștigătoare. Informațiile negative au ajuns mai rapid la oameni decât informațiile corecte din date științifice.
- Imunizarea copiilor poate reduce spitalizările și scade rata de transmitere a bolii. Toate aceste lucruri stau la baza unor cercetări foarte serioase
- Asistăm la o decredibilizare a corpului medical
- Îmi doresc ca orice părinte să fie corect informat, nu doresc să forțăm pe nimeni, împreună vreau să luăm cea mai bună decizie pentru copii
Mira Gombos:
- Eu am privilegiul de a fi jurnalist, prima regulă pe care o avem în meseria asta e verificarea informației. Eu știu care sunt sursele credibile și am un background informațional
- Problema pornește de la comunicare. Dezinformarea a pătruns în spațiul public, au pătruns multe mesaje „otrăvite”.
- Oamenii se înconjoară de cei care au păreri asemănătoare cu ale lor.
De ce ar trebui să ne vaccinăm copiii dacă ei nu fac forme grave?
Dr. Valeria Herdea:
- Pentru că avem și copii cu boli cronice, cu probleme cardiace și pulmonare, avem imunodeficiențe, avem copii care au nevoie să fie protejați
- Se discută mai puțin despre formele severe de la copii, dar ele sunt realități
- Există și categoria de copii sănătoși, dar care au în familie pacienți cu probleme cronice
- La categoria 5-11 ani se situează formele mai grave de boală. Peste 60% dintre cazurile de covid la copii se încadrează în categoria 10-19 ani
- Nu-i putem izola pe copii sub un clopot de sticlă
- Toata familia mea e vaccinată. Am 6 nepoți
- Este vorba de responnsabilitate, implicare și asumare
- Câți din cei care ajung în ATI decedează? Cifrele nu sunt ușoare
De ce trebuie să vaccinăm copiii pentru că adultți nu se vaccinează?
- Nu îmi pot permite ca acel copil să se piardă.
- Miocardita și pericardita se produc în cadrul bolii produse de Covid-19.
- Avem această discuție pentru a atrage un semnal de alarmă și o rugăminte pentru adulții responsabili: avem nevoie să îi protejăm pe copii
- 35% ne-am fi vaccinat și dacă plăteam pentru vaccin
- Boala nu cunoaște granițe sau vârstă sau stare socială
- Avem nevoie ca adulții să fie responsabili
Care sunt principalele temeri ale părinților?
Mira Gombos
- Ambii părinți ai unui copil pe care îl cunosc au decedat. Părinții nu erau vaccinați.
- Unii sunt evazivi, spun că se tem pentru că nu au toate informațiile pe masă
- Este un cumul de teamă și de neîncredere
- Aș vrea să mă dau exemplu pe mine. Am două fetițe, de 9 și 11 ani. Suntem foarte bucuroase că suntem aproape de a fi vaccinate. O să le fac vaccinul cu prima ocazie când se va putea.
- Părinții sunt cei care dau voie minorului să se vaccineze. Cred că și prin copii se poate. Dacă li se explică copiilor la școală despre ARN mesager, poate se vor duce acasă și își vor convinge părinții să îi vaccineze
- Copiii vin la școală cu discursurile pe care le aud acasă de la părinți. Trebuie să ne gândim la comunicare, la cum ajunge acest mesaj la părinți.
- Trebuie să fie explicații foarte simple de la persoane credibile
Despre efectele pe termen lung
Dr. Valeria Herdea
- E important să înțelegem de ce trebuie să ne vaccinăm.
- Toți ne vrem viața înapoi.
- Să vă spun ce efecte are covidul: sindrom post-covid cu afectare neurologică. Avem copii cu accident vascular post covid. Avem copii cu tulburări de somn, de apetit după covid. Am adulți cu amnezie, dispnee, oboseală cronică. Acestea sunt realitățile.
- Pot să vă trimit zeci de mesaje de la pacienții mei care nu voiau să se vaccineze și după ce s-au îmbolnăvit le era frică, erau speriați.
- Oamenii au început să conștientizeze. Pe mine mă doare ca om, ca femeie, ca medic, ca bunică.
Recomandări pentru părinți:
Mira Gombos:
- Pentru cei care nu au încredere în vaccin: măcar să asculte păreri din toate părțile și să aibă surse de informare credibile. Trebuie să îți pui semne de întrebare atunci când nu poți asculta argumente pro și contra.
Dr. Valeria Herdea
- Primul lucru pe care l-aș face ca părinte: m-aș întreba de ce nu m-am vaccinat pe mine ca să îmi protejez copilul
- M-aș gândi că vreau să îi văd viitorul
- Aș cere sfat de la profesioniști în sănătate. Aș sta pe capul medicului de familie până când mi-ar spune de ce să mă vaccinez
- Ne vaccinăm de atâta timp de gripă și nu s-a întâmplat nimic
- Nu vreau să vorbească alte specialități despre vaccinuri
- Aș dori să vorbească presa cu medicii și să transmită sfaturi
- Și aș vrea ca părinții să vorbească, așa ca dna Gombos, să vadă că nu facem experiemente pe nimeni, ca sunt studii la bază.
- Suntem lângă dvs și vă garantăm că vă vom îngriji cu toată știința și priceperea noastră
- E esențial să protejăm copiii, pacienții cronici, varstincii, gravidele
- E necesar un efort comun
- Dacă nu înțelegeți, mai întrebați o dată
- Haideți să nu mai fim atât de balcanici, să ne uităm și dincolo
- Și noi suntem obosiți, personalul medical. Mergem la înmormântările pacienților
- Când vin date științifice, le aplicăm
- Hai să fim în rândul lumii