Sari direct la conținut

Gazprom amenință că va sista de la 1 decembrie livrările de gaze către Republica Moldova dacă aceasta nu-şi achită datoriile

HotNews.ro
Gazprom, Foto: Gazprom
Gazprom, Foto: Gazprom

Gazprom a avertizat sămbătă Republica Moldova că-i va sista livrarea gazelor începând din 1 decembrie dacă guvernul de la Chişinău nu plăteşte integral datoria acumulată pentru volumele de gaze contractate în septembrie şi octombrie, în timp ce negocierile dintre cele două părţi sunt în impas şi din cauza preţului cerut de compania rusă pentru un nou contract, relatează presa de peste Prut şi agenţii internaţionale, transmite Agerpres.

„Datoria iniţială era de 433 de milioane de dolari, care ulterior din nerespectarea termenelor de achitare a crescut la 709 milioane de dolari. Cu toate acestea, autorităţile de la Chişinău nu vor să recunoască această datorie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.

„Dacă nu sunt achitate integral livrările de gaze şi, în consecinţă, nu va fi semnat un nou contract pentru perioada începând din 1 decembrie, atunci Gazprom va suspenda furnizarea gazelor”, a avertizat acesta.

El a admis că situaţia din Republica Moldova este „foarte complicată”, dar consideră că „vina revine în totalitate autorităţilor” de la Chişinău, care „au provocat criza cu mâna lor”.

De asemenea, reprezentantul Gazprom a spus că nu înţelege de ce aceste autorităţi intenţionează să lichideze compania MoldovaGaz, cea prin care au fost contractate livrările în prezent datorate de Chişinău.

Compania rusă i-a propus părţii moldovene o reducere cu 25% a preţului pentru livrările de la 1 decembrie dacă aceasta plăteşte integral datoria. Dar Chişinăul cere o reducere de 50% şi consideră că preţul de 790 de dolari mia de metri cubi din oferta Gazprom este prea mare.

Republica Moldova nu poate accepta să plătească pentru gaze un preţ mai mare decât celelalte ţări din regiune, a declarat sâmbătă, la revenirea de la negocierile desfăşurate la Moscova, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

În acest context, care coincide cu criza de pe piaţa energetică europeană, premierul Natalia Gavriliţă a anunţat că guvernul său negociază achiziţii de gaze din Ucraina, România şi Polonia.

Republica Moldova a instituit starea de alertă în sectorul energetic, stabilind un set de măsuri, printre care utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice şi termice, dar şi pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro