Magazinele, restaurantele sau cafenelele se vor închide la ora 21.00, începând de luni. La fel și sălile de sport sau locurile de joacă pentru copii / Barurile, cluburile și discotecile, închise pentru 30 de zile
HotNews.ro
Magazinele, restaurantele și toți operatorii economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii vor avea program doar până la ora 21.00, conform noilor reguli adoptate vineri de către autorități și care vor intra în vigoare de luni. De asemenea, vor fi închise, pentru 30 de zile, barurile, cluburile și discotecile.
Noile restricții au fost adoptate vineri de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență și vor intra în vigoare de luni.
Ce prevede decizia CNSU, care urmează să fie aprobată de guvern:
- Art.1 – (1) Se propune interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, în intervalul orar 21,00-05,00. Între orele 21,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
- (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică și activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:
- a) instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;
- b) săli de sport și/sau fitness;
- c) jocuri de noroc;
- d) piscine interioare;
- e) locuri de joacă pentru copii;
- f) săli de jocuri;
- g) târguri, bâlciuri, talciocuri.
- (3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, etc., în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00.
- (4) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, prevăzuți la alin. (1), cu excepția celor prevăzuți la alin. (3), se desfășoară până la capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00.
- (5) Organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la alin. (2) este permisă, în intervalul orar 05,00-21,00, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
- (6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), (2), (3) și (4), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
- Art.2 – (1) Se propune interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro