Spitalele din România, în continuare fără niciun pat liber la ATI COVID
O nouă zi în care în spitalele din România nu este disponibil niciun pat pentru pacienții cu COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă. La nivel național, există 1.689 de paturi ATI COVID, conform datelor transmise vineri de către autorități.
În 22 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.689 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 370 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 154 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, iar acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale, precizează autoritățile.
La acest moment, 1.848 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări și nu mai există libere, altele decât cele rezervate special persoanelor cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.