Sari direct la conținut

„Am fost în iad” / București, focarul COVID al Europei / Discursul cinic al președintelui Iohannis – ce scrie presa internațională despre situația dramatică din România

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Coronavirus in Romania, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Presa internațională a scris pe larg despre situația dramatică din România, cu spitalele sufocate de pacienți cu COVID-19, fără locuri la terapie intensivă și cu cele mai dure bilanțuri COVID din Europa. „Am fost în iad”, „Cât de tare pot să sune sirenele”, „Firmele de pompe funebre se zbat să facă față morților”, „Iohannis și Guvernul au acționat haotic” sunt câteva dintre titlurile din presa străină.

Euronews: Revenire șocantă a pandemiei în România

„Spitale prăbușite, personal sanitar epuizat, autorități copleșite…România trece prin cel mai grav moment de când a început pandemia de COVID-19”, relatează Euronews în ediția sa în limba spaniolă, adăugând că „în unele centre medicale ambulanțele sunt folosite ca săli de așteptare și mai mulți pacienți au murit după ce au așteptat câteva zile fără a putea fi tratați”.

„Ne confruntăm cu o situație dezastruoasă, asemănătoare unui asediu. Nu am văzut așa ceva în valurile anterioare ale pandemiei. În ultimele 24 de ore, 18 persoane au murit aici, în Galați, și toate au fost nevaccinate”, a povestit Mihai Polinschi, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Galați, pentru Euronews.

Reuters: Pe măsură ce COVID-19 cuprinde România, firmele de pompe funebre se zbat să facă față morților

„În timp ce un număr fără precedent de victime ale COVID-19 cuprinde România, Sebastian Cocoș, proprietarul unei firme de pompe funebre se zbate să facă față sicrielor și ritmului rapid al înmormântărilor. ‘Au fost familii care au îngropat până la 4 persoane în două săptămâni’”, a relatat acesta pentru agenția Reuters.

„Cu COVID-19 omorând în medie o persoană la fiecare 5 minute luna aceasta într-o țară în care rata de vaccinare este îngrijorător de scăzută, Cocoș spune că atât activitatea firmei sale cât și a sectorului a crescut cu 50%. ‘Nu există nicio comparație pentru ceea ce se întâmplă acum’”, le-a mai spus bărbatul din Ploiești jurnaliștilor de la Reuters.

Agenția amintește că „unele personaje publice, printre care parlamentari, preoți și unii medici au îndemnat oamenii să nu se vaccineze, au susținut protestele împotriva restricțiilor și chiar au dat buzna în spitale, spre disperarea doctorilor”.

AFP: „Am fost în iad”: Valul patru face ravagii în România

Agenția de presă franceză relatează povestea unui șofer de taxi în vârstă de 43 de ani din București. „Eram în iad. A trebuit să fiu ventilat și în cele din urmă am fost readus la viață”, le-a povestit acesta jurnaliștilor de la AFP în legătură cu bătălia pe care a dus-o timp de două luni de pe un pat de spital din București, recunoscând că nu a crezut în existența virusului înainte de a se infecta.

„Una dintre cele mai sărace țări din UE și cu una dintre cele mai slabe campanii de vaccinare a blocului împotriva virusului, România suferă din cauza unei creșteri a numărului de decese cauzate de virus, pe măsură ce un al patrulea val catastrofal este în desfășurare”, notează AFP.

„Medicii pot fi văzuți grăbindu-se între paturile așezate pe coridoarele spitalului Matei Balș, aflat la o capacitate de peste 100%. La mai multe spitale din București și din orașul Iași cozile de ambulanțe așteptau în afara spitalelor pentru ca paturi să fie disponibile. Adesea paturile ATI se eliberează doar pentru că ocupanții lor anteriori au murit”, relatează agenția de presă.

Politico: România cere ajutor de urgență din partea UE pentru a lupta cu coronavirusul

Ediția europeană a Politico amintește că România a activat mecanismul de protecție civilă pentru situații de urgență și a cerut vinerea trecută suficiente doze de anticorpi monoclonali pentru a trata 40.000 de pacienți cu COVID-19.

„Cererea a venit după un apel telefonic de joia trecută între ministrul sănătății Attila Cseke și comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides”, relatează Politico, precizând că mai multe țări, printre care Italia, Olanda, Polonia și Danemarca, precum și Comisia Europeană, au promis ajutor.

Bloomberg: România raportează cel mai mare număr de cazuri de COVID-19, record de decese

Agenția americană de presă relatează la rândul ei despre recordurile pe linie de noi infecții, decese și pacienți internați în stare gravă cu COVID-19 raportate marți.

„Țara plătește prețul de a avea a doua cea mai scăzută rată de vaccinare din Uniunea Europeană, raportând 561 de noi decese în ultimele 24 de ore”, scriu jurnaliștii de la Bloomberg cu privire la raportarea din urmă cu o zi, amintind și că numărul de „aproape 19.000 de noi infecții a stabilit un nou record”.

Deutsche Welle: România – Pandemia coronascepticilor

„România se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai grave valuri Corona din Europa. Vina este scepticismul larg răspândit în privința vaccinării și lipsa de disponibilitate de a acționa din partea președintelui, guvernului și autorităților”, scrie DW.

Jurnaliștii germani amintesc de discursul de marți al președintelui Klaus Iohannis, notând că „unii comentatori au găsit discursul cinic – pentru că Iohannis și guvernul pe care l-a susținut sub prim-ministrul Florin Cîțu au acționat haotic în gestionarea pandemiei de luni de zile, au tratat cu superficialitate și chiar au minimizat riscurile pandemiei”.

„În iunie, Iohannis a descris campania de vaccinare din țară drept un ‘succes’ și a spus că pandemia a fost oprită. Florin Cîțu a mai declarat în iunie că pandemia a fost ‘eliminată’ – deși experții l-au contrazis la acea vreme și au solicitat pregătirea pentru al patrulea val”, amintește Deutsche Welle.

​Die Zeit: Cât de tare pot să sune sirenele

„România a devenit un focar Corona. Pacienții trebuie să împartă ventilatoare, nimeni nu mai are încredere în politicieni”, notează și publicația germană Die Zeit, amintind de celebrul film al lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu”.

„Vestea bună: povestea este dintr-un lungmetraj. Vestea proastă: adevăratul pacient pe care vrea să îl arate acest film este sistemul de sănătate din România. La cincisprezece ani de la lansarea filmului, sistemul este încă grav bolnav”, scrie Die Zeit.

„Când regizorul Cristi Puiu a filmat ‘Moartea domnului Lazarescu’ România nu-și putea imagina ceva de genul Corona. De câteva săptămâni tara a fost afectată de virus ca nicio alta din Uniunea Europeană. Capitala sa, București, este focarul Covid al Europei”, scriu jurnaliștii germani.

Il Fatto Quotidiano: Infecția zboară spre Europa de Est, cu puțini vaccinați

Ziarul italian face o radiografie a situației pandemice din estul continentului, amintind în cazul României că este penultima țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește rata vaccinării anti-Covid, în spatele doar al Bulgariei, și de recordurile de decese și infecții anunțate marți.

„În acest moment, sistemul de sănătate din România este la capacitatea sa maximă, cu peste 1.800 de pacienți aflați în terapie intensivă”, notează ziariștii italieni, adăugând că „din acest motiv, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că va trimite un expert în țară și a promis 34.000 de teste rapide și 200 de concentratoare de oxigen pentru pacienții cu Covid”.

Il Fatto Quotidiano relatează de asemenea că mai mulți pacienți aflați în stare gravă au fost transferați în Ungaria, „unde procentul de vaccinați se apropie de 70%”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro