Sari direct la conținut

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, are COVID-19: Faptul că am fost vaccinat m-a ajutat enorm ca recuperarea să fie rapidă

HotNews.ro
Ciprian Ciucu, Foto: Arhiva personala
Ciprian Ciucu, Foto: Arhiva personala

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că are COVID-19, el spunând că a avut „o primă săptămână grea, cu fel și fel de dureri, frisoane și suferințe”, dar faptul că este vaccinat l-a ajutat enorm ca recuperarea să fie rapidă.

Ciucu a făcut anunțul într-un mesaj pe Facebook în care vorbește despre situația termoficării din Sectorul 6, el spunând că a fost mai puțin prezent în spațiul public pentru că a avut COVID-19, iar curând va ieși din izolare.

În mesajul său, Ciucu insistă că doar vaccinarea anti-COVID face diferența.

  • „Am avut o primă săptămână grea, cu fel și fel de dureri, frisoane și suferințe, dar faptul CĂ AM FOST VACCINAT M-A AJUTAT ENORM ca recuperarea să fie rapidă. Acum, la finalul celei de a doua săptămâni sunt bine, determinat, energizat, pe telefoane și abia aștept să îmi reiau activitatea imediat ce se vor finaliza cele 14 zile de carantină!
  • Retineti: vaccinul face diferenta dacă ajungeți sau nu la ATI, dacă aveți o formă ușoară a bolii, dacă rămâneți fără sechele și fără să vă scadă numărul de ani din viață, mai târziu la bătrânețe, din cauză că vă sunt afectate acum organele interne! Doar vaccinul si datele statistice o confirmă, vă poate proteja semnificativ sănătatea! Doar vaccinul! Restul e gargară politicianistă și multă prostie!”, a scris Ciucu.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro