ACUE: Blocarea reflectării costurilor de achiziție a energiei în prețurile finale înseamnă falimentul furnizorilor/ Va atrage după sine creșteri și mai mari de prețuri la consumatori
Instituirea unor măsuri precum blocarea reflectării costurilor de achiziție a energiei în prețurile finale va pune companiile de furnizare în imposibilitatea de a susține financiar costurile cu achiziția energiei, se arată într-un comunicat al Federației Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
“Efectul predictibil al unei astfel de măsuri este amânarea sau încetarea plăților către producători, transportatori și distribuitori și, implicit, falimentul furnizorilor. O astfel de situație ar genera perturbări majore în întregul sector energetic, iar falimentul inerent al unor companii de furnizare va atrage după sine creșteri și mai mari de prețuri la consumatorii finali, cărora li se vor aplica prețurile practicate de Furnizorii de Ultimă Instanță (FUI), adică cel mai mare preț din piață”, menționează sursa citată.
Din aceste considerente, Federația ACUE atrage atenția că orice intervenție care poate duce la punerea în pericol a stabilității financiare a furnizorilor poate avea consecințe critice, generând dezechilibre majore pe piața angro, o presiune și mai mare pe prețurile la consumatorul final, pierderea unor locuri de muncă și, implicit, mai puține venituri la bugetul de stat.
• Politicile publice de intervenție trebuie aplicate în așa fel încât să nu compromită stabilitatea financiară a companiilor de furnizare de gaze naturale și energie electrică. Într-o piață extrem de volatilă în această perioadă, care s-ar putea accentua în funcție de tendințele de temperatură în această iarnă, furnizorii sunt cei care asigură alimentarea cu energie și își asumă riscurile de achiziție a energiei.
„Mediul volatil din această perioadă este un factor de risc important pentru furnizorii de energie. Luăm în considerare toate potențialele scenarii, ne pregătim și planificăm soluții pentru a ne asigura că nu vom întâmpina nicio întrerupere a aprovizionării. Cu toate acestea, perspectiva unor schimbări haotice a cadrului de reglementare este un risc care poate declanșa schimbări dramatice la nivelul jucătorilor din piață”, a declarat Daniela Dărăban, director executiv Federația ACUE
• Piețele de gaze naturale și de energie electrică se confruntă cu o situație fără precedent, la nivel european și local. Prețurile angro pe bursele europene de energie au atins un record istoric în ultimele săptămâni, de aproximativ zece ori mai mare decât nivelul de acum un an.
“Se pare că există o confuzie generalizată conform căreia companiile de furnizare, în principal cele care fac parte din grupuri care desfășoară activități diferite în lanțul valoric al energiei, beneficiază de contextul creșterii prețurilor. Furnizorii cumpără ceea ce este disponibil pe piață. Prețurile de achiziție la care furnizorii cumpără gazele naturale și energia electrică au crescut la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii, a mai afirmat Dărăban.
Toate piețele europene se confruntă cu această situație.
• Prin recomandările publicate recent, Comisia Europeană (CE) identifică un pachet de măsuri pe care statele membre îl pot implementa pentru a face această iarnă cât mai suportabilă pentru consumatorul casnic și pentru cel industrial.
• Sunt preferate intervențiile directe din alte surse, cum ar fi scutirile temporare de la impozite și taxe – scutiri sau scăderi de TVA, accize, plata certificatelor verzi, contribuții pentru cogenerare. Plafonarea prețului la consumatorul final nu se regăsește printre recomandările comisiei.
Este legitim ca autoritățile să ia măsuri de intervenție, spune ACUE.
Conform sursei citate, extinderea numărului de beneficiari pentru pachetul consumatorilor vulnerabili și compensarea suplimentară a facturilor pentru gospodării, în perioada sezonului rece, sunt măsuri binevenite.
Federația ACUE consideră că măsurile suplimentare trebuie să fie țintite și puse în aplicare în așa fel încât să nu înrăutățească mediul de investiții, funcționarea pieței și siguranța în aprovizionare. Orice acțiune de intervenție trebuie să:
• se realizeze în mod echitabil pentru toți participanții la piață și să nu creeze dezechilibre majore, mai exact acumularea sau îngreunarea recuperării pierderilor la nivelul furnizorilor. Dispunerea de măsuri care vizează strict furnizorii este disproporționată față de rolul acestora pe lanțul valoric,
• fie țintite și puse în aplicare în așa fel încât să nu înrăutățească funcționarea pieței și siguranța în aprovizionare. Furnizorii plătesc în avans energia ce urmează să fie furnizată clienților. Într-un context marcat de creșterile accelerate ale prețurilor de achiziție, facturile reflectă evoluția acestor costuri. Blocarea furnizorilor de a-și recupera costul real cu achiziția ar pune companiile de furnizare în situația de a înregistra pierderi și de a nu mai putea asigura sursele de finanțare necesare achiziției de energie,
• aibă drept scop protejarea drepturilor consumatorilor și nu schimbarea cadrului de reglementare, ceea ce ar putea duce la o discriminare privind drepturile și obligațiile jucătorilor de pe piața de energie,