Sari direct la conținut

Haosul CNA: Doar 6 sesizări #fakenewsCovid, rezolvate în 4 luni. Transcrierea emisiunilor se face "de mână"

HotNews.ro
Mircea Toma, Foto: Facebook - Mircea Toma
Mircea Toma, Foto: Facebook - Mircea Toma

Consiliul Național al Audiovizualului funcționează cu personal puțin și cu aparatură și metodologii învechite, dezvăluie, într-un interviu acordat RFI, Mircea Toma, membru în Consiliul Național al Audiovizualului. El justifică astfel ineficiența cu care CNA identifică și sancționează dezinformările din mass media cu privire la pandemie și vaccinare. Personalul care monitorizează emisiunile TV încă face transcrierile „de mână”, mai afirmă Mircea Toma care atrage atenția că CNA are nevoie urgentă de fonduri pentru modernizarea instituției.

Cum ne apără CNA de el însuși?

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este autoritatea însărcinată cu apărarea interesului public în domeniul serviciilor de programe audiovizuale. Cu alte cuvinte, atunci când, prin intermediul posturilor de radio și de televiziune, ajung la publicul larg informații mincinoase, CNA trebuie să sancționeze aceste derapaje care, în ultimii doi ani, au avut ca principală țintă tot ce înseamnă pandemie, coronavirus și vaccinare.

Numai că, nu de puține ori, CNA fie trece cu vederea fake news-urile din prime time-ul televiziunilor, fie sancționează prea blând sau tardiv diversele derapaje. Posturile plătesc amenzile care în general sunt de ordinul câtorva mii de lei, iar lucrurile merg mai departe.

Mai mult, în plină criză pandemică, CNA nu s-a putut întruni timp de mai multe luni pentru că Parlamentul nu a validat noii membri. Practic, presa din sectorul audio viziual a funcționat fără un control avizat în ceea ce privește calitatea și veridicitatea mesajelor pe care le-a transmis publicului cu privire la pericolul pe care îl reprezintă Covid 19, răspândirea și tratarea acestei boli și, în final, imunizarea împotriva ei.

Lucrurile nu au mers mult mai bine nici după ce Consiliul Național al Audiovizualului și-a reluat activitatea, după cum reiese din informațiile dezvăluite făcute la RFI de scriitorul Mircea Toma, membru al CNA.

6 sesizări, în 4 luni

Mircea Toma: Am propus Consiliului și Consiliul a fost de acord în unanimitate să judecăm cu celeritate toate sesizările făcute pe subiectul pandemiei pentru că am fost puși în situația să judecăm emisiuni cu vechime de aproape 6 luni. S-a creat un decalaj mare datorită celor 4 luni în care CNA nu a lucrat, așteptând ca Parlamentul să confirme noii membri. Din luna iunie, de când am început să lucrez efectiv în Consiliu, am întâlnit 6 sesizări (n.r. fake news despre pandemie și vaccinare). Unele sesizări au fost făcute pe o serie de emisiuni.

Reporter: Atât de puține, doar 6 sesizări. Făcute de telespectatori sau de cine?

MT: Făcute de telespectatori și cred că și sesizarea unuia dintre colegi. Toate aceste sesizări s-au concretizat în sancțiuni.

Știu că sunt producători chitiți contra vaccinării. Îi știu

Rep: Autosesizarea CNA nu este un lucru la care ar trebui să se lucreze, dacă în atât de multe luni au fost doar 6 sesizări? Știm bine câte derapaje în legătură cu pandemia și fake news-uri legate de vaccinare circulă aproape zi de zi, domnule Mircea Toma. Rezultatul îl vedem. România are 30% populație vaccinată, mai puțin decât jumătate din media Uniunii Europene. Nu e singura cauză, dar este una importantă această circulație aproape nestingherită a fake news-urilor.

MT: Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu domnul Gheorghiță, la care am invitat și principalii reprezentanți ai posturilor de televiziune, posturi de știri și generaliste naționale. Am avut o întâlnire despre care eu îndrăznesc să spun că care sper să producă efecte și la nivelul responsabilizării producătorilor din televiziuni. Știu deja că sunt niște producători (n.r. producători tv) chitiți contra vaccinării. Îi știu. Dar eu nu pot să cer o monitorizare pe o anume televiziune pe o anume producție. Asta ar însemna să mă antepronunț. În al doilea rând, foarte multe emisiuni au șansa să scape de decizia fermă a CNA pentru că informațiile transmise acolo, informații false, pot fi interpretate în dezbaterea din CNA ca fiind opinii. Opiniile nu pot fi sancționate așa cum pot fi sancționate informațiile false. Parte din aceste pseudo opinii, care, de fapt, sunt informații false, ar putea fi diagnosticate ca false dacă am avea la îndemână un partener care să pună degetul pe subiectul foarte precis al minciunii.

Rep: Cine ar trebui să fie acest partener care să vă ajute să identificați știrile false?

MT: Colegiul Medicilor mi se pare că poate să fie partener.

Rep: Totuși, sunt lucruri destul de clare, domnule Mircea Toma. Spre exemplu, că vaccinul duce la sterilitate. E o afirmație făcută chiar de un parlemntar al României cu mai multe ocazii. Aceasta depășește limitele evidente ale unei opinii și înțelegem cât de mult rău poate face emiterea unei astfel de informații dacă un influencer sau un formator de opinie sau un om cu imagine publică puternică o răspândește.

MT: Este foarte clar ce ați spus. Acum este ușor de identificat. De altfel am și avut o emisiune în care exact pentru acest tip de enunț s-a administrat o amendă.

Rep: Vă mai amintiți ce cuantum avea această amendă?

MT: Amenzile sunt între 5.000 și 20.000 de lei.

În secolul 21, emisiuni transcrise integral „de mână”

Rep: Cum facem să nu mai scape atât de multe derapaje, în special la posturile TV, domnule Mircea Toma? Să nu fie doar 6 sesizări în termen de câteva luni. Când ar putea să fie 6 sesizări pe zi. Cum facem să amendăm aceste derapaje pentru a le descuraja pe viitor?

MT: Voi încuraja ascultătorii RFI ca atunci când pică pe o emisiune care în mod evident descurajează oamenii să se vaccineze să facă sesizare. E foarte simplu. Pe site e un formular. Nu trebuie să facă trimitere la lege. Trebuie să spună ziua, ora și eventual numele emisiunii, dar nici nu e nevoie. Și subiectul, că este despre covid. Atunci intră cu viteză direct pe masa noastră de analiză. (…) Volumul de muncă a persoanelor care lucrează la monitorizare este foarte mare. Ei trebuie să transcrie de mână. Suntem într-o instituție care nu a beneficiat de nicio investiție de 20 de ani, de când există.

Rep: Câte persoane lucrează la monitorizare?

MT: Nu știu să vă spun cu exactitate. Sunt undeva la 15 persoane. Transcriu o emisiune lungă de o oră, o dezbatere, toată emisiunea, deși relevantă e doar o parte din emisiune, dar așa e regulamentul după care funcționează ei acum. (integral pe RFI)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro