Sari direct la conținut

RO-Alert: Alegeți să vă vaccinați acum/ Informați-vă din surse oficiale / UPDATE Valeriu Gheorghiță: Vom transmite săptămânal astfel de mesaje

HotNews.ro
Mesaj RO-Alert vaccinare, Foto: Hotnews
Mesaj RO-Alert vaccinare, Foto: Hotnews

RO-Alert a trimis o atenționare prin care invită lumea la vaccinare și recomandă informarea din surse oficiale.

„În contextul creșterii accelerate a ratei de infectare la nivel național cu virusul SARS-CoV-2, pentru protejarea sănătății dumneavoastră și a celor din jur, informați-vă din surse oficiale și respectați măsurile igienico-sanitare și de distanțare fizică. Alegeți să vă vaccinați acum împotriva COVID-19! DSU. fiipregatit.ro, vaccinare-covid.gov.ro”, este alerta transmisă de autorități.

UPDATE Valeriu Gheorghiță: Vom transmite săptămânal astfel de mesaje prin RO-Alert

  • „În cadrul CNCAV am agreat să transmitem săptămânal un mesaj prin sistemul Ro-Alert privind importanţa respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-COV-2 şi de informare din surse oficiale, precum şi recomandarea foarte fermă de vaccinare. Vor fi transmise mesaje şi prin intermeniul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate către pacienţii cu afecţiuni cronice, care se află în evidenţa CNAS”, a declarat Valeriu Gheorghiță la ședința de miercuri a CNCAV.

14.744 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate miercuri în România, țara noastră înregistrând 328 de decese, un record absolut pentru o singură zi, potrivit datelor oficiale de miercuri. De asemenea, sunt trei decese anterioare care au fost înregistrate acum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro