Cum vrea Bulgaria să convingă populația să se vaccineze anti-COVID
Guvernul bulgar va pune la bătaie 102 ceasuri inteligente pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani care se vor vaccina împotriva Covid-19 în luna octombrie, într-un demers de a stimula cetăţenii să se imunizeze, în condiţiile în care doar 22% din populaţia Bulgariei şi-a făcut vaccinul, aceasta constituind cea mai mica rată de inoculare din Uniunea Europeană.
Toţi cei care primesc cel puţin o doză de vaccin vor putea participa la această loterie, relatează Agerpres citând EFE şi Bloomberg.
Un sondaj efectuat recent de Gallup International Balkan a arătat că 45% din cei 6,7 milioane de bulgari refuză să se vaccineze, în timp ce alţi 21,5% au spus că intenţionează să o facă.
„Potrivit analizei demografice, este vorba în cea mai mare parte de tineri, comunităţi marginalizate, grupul etnic al romilor sau alte grupuri ameninţate de inegalităţi sociale”, relevă compania de sondare a opiniei publice, care a analizat profilul celor care refuză vaccinul.
Neîncrederea în instituţii şi îndoielile cu privire la vaccinuri au încetinit inocularea în Bulgaria, unde rata infecţiilor înregistrează de şase săptămâni o tendinţă ascendentă, iar rata de mortalitate din cauza Covid-19 în ultimele 14 zile este de opt ori mai mare decât media UE.