Vreți să adormiți repede? Încercați metoda 4-7-8
Metoda este o tehnică de respirație, provenită din străvechea tradiție yoghină pranayama (sau reglarea respirației), care favorizează relaxarea corpului și a minții, în consecință ajutând somnul, după cum scrie cunoscuta revistă Vogue.
Persoana care o recomandă, dr. Andrew Weil, fondator și director la Arizona Center for Integrative Medicine, o descrie ca pe „un tranchilizant natural al sistemului nervos”. Lucrează prin activarea sistmului nervos parasimpatic, care este reponsabilul pentru stările de odihnă și digestie, în timp ce deconectează sistemul nervos simpatic, cel care activează reacția la stres.
Această respirație profundă și ritmică nu numai că ne permite să adormim repede, dar reduce și anxietatea, ne ajută să stăpânim totul, de la pofte la furie și contribuie la funcționarea normală a proceselor ca digestia. Atâția dintre noi suntem stresați cronic, așa că merită să preluăm tehnici ca aceasta în rutina zilnică.
Puteți folosi 4-7-8 când vă culcați, când vă treziți în miez de noapte sau peste zi atunci când vreți să vă calmați. Oricum și oricând o faceți, dr. Weil recomandă să folosiți tehnica cu regularitate – ideal de două ori pe zi, pentru rezultate concrete și durabile.
Acest exercițiu ultra-simplu de respirație se face astfel:
1. Inspirați pe nas timp de patru secunde
2. Țineți-vă respirația timp de șapte secunde
3. Expirați opt secunde, scoțând un șuierat printre buzele apropiate
4. Repetați de patru ori, de două ori pe zi.