Sari direct la conținut

VIDEO Centura de doar 3 km pe care statul se chinuie s-o construiască de 10 ani va fi în sfârșit deschisă pe 15 noiembrie

HotNews.ro
Centura Mihailesti, Foto: Captura YouTube
Centura Mihailesti, Foto: Captura YouTube

Din 2011 Compania de drumuri se chinuie să facă un drum de doar 3 kilometri cu câte 2 benzi pe sens. Nu e undeva la munte sau într-o zonă greu accesibilă, ci e în plină câmpie, la doar câțiva kilometri de București. După ani la rândul de întârzieri și tergiversări, abia anul acesta proiectul a fost repus pe roate și un nou constructor a intrat în șantier. Acum, în sfârșit, autoritățile au anunțat și data deschiderii: 15 noiembrie.

Varianta de Ocolire Mihăilești (Giurgiu – pe DN6, în apropiere de București), un drum cu câte două benzi pe sens, lung de circa 3,2 km, pe care Compania de Drumuri se chinuie să-l facă încă din 2011.

Din decembrie 2020 proiectul are un nou constructor (Viarom Construct), după ce proiectul a mai avut în trecut două contracte semnate și, ulterior, reziliate.

Noul contract a fost semnat pe circa 37 milioane de lei și cu un termen de execuție de 12 luni, de la ordinul de începere a lucrărilor, ordin venit în februarie 2021.

Lucrările au demarat în forță în primăvară.

La momentul demiterii sale, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă trecea în revistă și proiectul centurii Mihăilești în dreptul celor care ar urma să fie gata anul acesta.

Acum, secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu a anunțat că centura va fi deschisă traficului pe 15 noiembrie.

„Am fost ieri după-amiază pe șantierul Centurii Mihăilești. Având în vedere situația din teren, precum și angajamentul antreprenorului, am încredere să anunț că și această lucrare va fi finalizată înainte de termen, cu mai bine de 3 luni mai devreme”, a spus Scrioșteanu.

„Acum se execută stratul de uzură pe toată suprafața carosabilului, se lucrează la finisarea taluzurilor pe zona pasajului denivelat, cele două giratorii ale lucrării se află în stadiul final, se lucrează la finalizarea sistemului de iluminat al celor 2 parcări, precum și la sistemul de preluare a apelor pluviale”, a mai spus secretarul de stat.

Proiect de 3,2 km demarat din 2011, cu două contracte semnate și reziliate până acum…

În 2011 CNADNR a demarat proiectul, iar licitaţia a fost câştigată de spaniolii de la Contrat Ingineria Y Obras pentru drumul de 3,18 km cu două benzi pe sens și cu separator de trafic. Numai că șantierul nu a demarat deloc, iar spaniolii au abandonat în doar câteva luni proiectul.

Ulterior, abia în 2016 Compania de Drumuri a reușit să contracteze lucrarea cu alți spanioli – Copisa Constructora Pirenaica SA.

Nici această dată nu a fost cu noroc, iar lucrarea care trebuia să dureze un an s-a împotmolit, iar spaniolii au reușit în 2 ani să execute doar un sfert din ce aveau de facut.

„Proiectul s-a înțepenit în birocrație (relocări de utilități, exproprieri, canale evacuare ape pluviale) și mobilizarea slaba a constructorului, care au generat dispute surde între CNAIR și antreprenor (lucrări necertificate și neplătite, pasarea responsabilității, acuzații reciproce)”, susținea Asociatia Pro Infrastructura la un moment dat.

În 2019 Ministerul Transporturilor a rupt contractul și a relansat licitația de execuție în 2020.

În dedecembrie 2020 noul contract a fost semnat cu Viarom Construct pentru 27 de milioane de lei cu termen de execuție de 12 luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro