Sari direct la conținut

Bătălie mare pentru construcția primului tronson din Autostrada „Moldovei” A7: 39 de oferte depuse pentru execuția primilor 63 de kilometri / Cine sunt constructorii care intra în cursă UPDATE

HotNews.ro
Autostrada Moldovei - A7, Foto: Hotnews
Autostrada Moldovei - A7, Foto: Hotnews

Nu mai puțin de 39 de oferte au fost depuse la licitația pentru construirea celor 63 km din Autostrada A7 Ploiești (Dumbrava)-Buzău, a anunțat joi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. „Numărul mare de oferte demonstrează pregătirea temeinică a documentației, precum și importanța proiectului în general”, a spus Drulă.

Potrivit acestuia, 13 oferte sunt pentru Lotul I Dumbrava-Mizil, 12 pentru Lotul II Mizil-Spătaru și 14 pentru Lotul III Spătaru-Buzău.

UPDATE: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță și care sunt cei 39 de ofertanți.

„Joi, 16.09.2021, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului „EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIESTI – BUZAU / LOT 1 Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000, LOT 2 Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350, LOT 3 Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250”, anunță CNAIR într-un comunicat. „Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice”, precizează Compania de Drumuri.

Potrivit CNAIR, până la termenul limită au depus oferte următorii constructori:

Ofertanți LOT 1:

  • 1. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (lider de asociere)– BERTONI CONSTRUCT SRL – ACVATOT
  • 2. Asocierea BOG’ART SRL (lider de asociere)– TANCRAD SRL – COSEDIL SRL
  • 3. Asocierea YDA INSAAT SANAYI VE TICARET (lider de asociere) – NESS PROIECT EUROPE SRL – ALPENSIDE SRL
  • 4. Asocierea NUROL INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (lider de asociere) – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET ANONIM SIRKETI
  • 5. WEBUILD SPA
  • 6. Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI & C SPA (lider de asociere)- PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECTMANAGEMENT SRL
  • 7. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S.
  • 8. Asocierea DOGUS INSAAT VE TICARET A.S (lider de asociere) – CONCELEX SRL
  • 9. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI
  • 10. CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.
  • 11. Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider de asociere) – FERNAS INSAAT ANONIM SIRKETI
  • 12. Tekfen İnşaat ve Tesisat A.Ş. (Tekfen Construction & Installation Co., Inc.)
  • 13. LIMAK INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI

Ofertanți LOT 2:

  • 1. Asocierea SC CONI SRL (lider de asociere) – TRACE GROUP HOLD PLC
  • 2. Asocierea SC BOG ART SRL (lider de asociere) – TANCARD SRL– COSEDIL SPA
  • 3. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (lider de asociere) – BERTONI CONSTRUCT SRL – ACVATOT SRL
  • 4. SC STRABAG SRL
  • 5. Asocierea YDA INSAAT SANAY VE TICARET AS (lider de asociere) – NESS PROIECT EUROPE SRL – ALPENSIDE SRL
  • 6. Asocierea NUROL INSAAT VE TICARET A.S. (lider de asociere) – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S.
  • 7. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S.
  • 8. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI
  • 9. Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret A.S.
  • 10. Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider de asociere) – FERNAS INSAAT ANONIM SIRKETI – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S.
  • 11. TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S. (TEKFEN CONSTRUCTION & INSTALLATION Co., Inc.)
  • 12. LIMAK INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.

Ofertanți LOT 3:

  • 1. Asocierea YDA INȘAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKET (lider de asociere) – NESS PROIECT EUROPE – ALPENSIDE
  • 2. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU (lider de asociere) – BERTONI CONSTRUCT – ACVATOT
  • 3. Asocierea – DANLIN XXL (lider de asociere) – HYDROSTROY AD – VDH AD (VODSTROI 98 AD)
  • 4. Asocierea DRUM ASFALT (lider de asociere) – ILGAZ INSAAT TICARET ANONIM SIRKETI – OPR ASFALT – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS – TRAMECO
  • 5. Asocierea Nurol Insaat ve Ticaret A.S. (lider de asociere) – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S.
  • 6. Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S.
  • 7. Asocierea DOGUS INSAAT VE TICARET A.S (lider de asociere) – CONCELEX
  • 8. IMFALT YOL YAPI SANAYI TICARET A.S.
  • 9. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI
  • 10. CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.
  • 11. Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider de asociere) – FERNAS INSAAT ANONIM SIRKETI
  • 12. Tekfen İnşaat ve Tesisat A.Ş. (Tekfen Construction & Installation Co., Inc.)
  • 13. Trace Group Hold
  • 14. LIMAK INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI

„Autostrada A7 – coloana vertebrală a Moldovei este – un proiect de suflet pentru mine, pentru care m-am luptat încă din 2014, de la momentul dezbaterii Masterplanului de Transport, în 2016 pentru a fi licitată proiectarea la cheie și, mai apoi, în cele 8 luni de mandat la Ministerul Transporturilor”, a spus Drulă.

„Ce am făcut concret în acest an împreună cu echipa mea pentru Autostrada A7:

-am obținut includerea proiectului până la Pașcani în PNRR, securizând astfel finanțarea viitoarelor lucrări;

-am finalizat studiul de fezabilitate, am obținut avizele, acordul de mediu, am realizat exproprierile și am licitat la începutul verii primul sector Ploiești-Buzău;

-am lăsat celelalte sectoare din PNRR într-un stadiu avansat, cu studii de teren în fază finală, studiile de fezabilitate și proiectele tehnice predate și în diverse etape de aprobare, procedurile de mediu în linie dreaptă, în grafic pentru lansarea licitațiilor de lucrări și pentru aceste sectoare;

-am aprobat traseul și am dat drumul la investigațiile detaliate de teren pe celelalte sectoare Pașcani-Suceava-Siret”, a spus Drulă.

Licitația pentru execuția tronsonului A7 Ploiești (Dumbrava) – Buzău a fost lansată pe 1 iunie.

Licitația este de tipul FIDIC Roșu, în care proiectul tehnic deja a fost realizat, iar la licitație este scoasă direct execuția.

Tronsonul Ploiești – Buzău este împărțită în trei loturi distincte:

– lotul 1 Dumbrava – Mizil (km 0+000 – km 21+000)

– lotul 2 Mizil – Pietroasele (km 21+000 – km 49+350)

– lotul 3 Pietroasele – municipiul Buzău (km 49+350 – km 63+250).

Valoarea estimată este între 4,290 miliarde de lei şi 5,062 miliarde de lei, fără TVA.

Sectorului A7 Ploiești (Dumbrava) – Buzău:

– lungime – 63 km;

– 6 noduri rutiere;

– 160 de ha de perdele forestiere;

– 42 de poduri + pasaje;

– 4 spații de servicii moderne, dotate și cu stații de încărcare electrice.

Click pe poză pt mărire

Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Foto: Traseul autostrăzii A7. / Vezi aici în detaliu traseul A7 de la Ploiești (Dumbrava/A3) la Pașcani

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei. Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud – „Coloana vertebrală” a Moldovei – și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

Tronsonul de la Ploiești (Dumbrava/A3) până la Buzău a fost deja proiectat și a fost scos la licitație pentru execuție. Celelalte tronsoane de la Buzău până la Pașcani sunt în diferite stadii de finalizare a contractelor de Studiu de Fezabilitate și Proiect tehnic, urmând ca apoi să fie și ele licitate pentru execuție.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro