Război în Ucraina, ziua 721: Moscova vrea să ducă o armă nucleară în spațiu / Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate / Ucrainenii au lovit o mare navă rusească pe Marea Neagră
Joe Biden a criticat declarațiile despre NATO făcute de Donald Trump, spunând că acestea sunt „periculoase” și „antiamericane”. „Miza era deja mare pentru securitatea Americii înainte ca acest proiect de lege să fie adoptat aseară în Senat. Dar, în ultimele zile, această miză a devenit și mai mare. Și asta pentru că fostul președinte a trimis un semnal periculos, șocant și cu adevărat neamerican, către lume”, a acuzat președintele SUA.
07:29Noul articol LIVE; cu evenimentele de joi, este aici
SINTEZA ZILEI
- „Moscova vrea să ducă o armă nucleară în spațiu” – ABC / Un oficial SUA anunță o „amenințare gravă la adresa securității naționale” pusă pe seama Rusiei
- Între timp, în Rusia, președintele Vladimir Putin susține că oamenii de ştiinţă ruşi sunt aproape de a crea vaccinuri împotriva cancerului.
- Putin spune că îl preferă pe Biden fiindcă e „mai previzibil” decât Trump
- Lavrov spune că Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate: „Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă”
- Șeful NATO avertizează Europa: „Nu se poate baza doar pe ea însăşi pentru apărare. Aliații din afara UE sunt vitali”
- Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a provocat distrugeri în valoare de 3,5 miliarde de dolari în patrimoniul şi sectorul cultural al ţării şi a generat pierderi de venituri în valoare de 19 miliarde de dolari în divertisment, artă şi turism, a estimat UNESCO.
- Ministru francez: Rusia încearcă să ne convingă că victoria sa este inevitabilă, că Ucraina a pierdut deja
Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 721 – LIVE pe HotNews.ro:
00:53Și Reuters merge pe varianta „capacităților nucleare ale Rusiei”
Statele Unite au informat Congresul și aliații europeni cu privire la noi informații privind capacitățile nucleare rusești care ar putea reprezenta o amenințare internațională, a declarat miercuri o sursă informată în acest sens, confirmând un raport publicat de New York Times.
00:37Rusia a decis să-și înghețe contribuțiile financiare la Consiliul Arctic.
Prin intermediul unui comunicat adresat agenției Ria Novosti, guvernul și-a exprimat dorința de a nu mai plăti factura „atâta timp cât munca nu se reia în bune condiții cu toți membrii consiliului”.
Dacă purtătorul de cuvânt al Kremlinului a sugerat că este posibilă o retragere totală a Rusiei din acest for interguvernamental, Ministerul Afacerilor Externe a clarificat că această opțiune nu a fost încă luată în considerare.
Putin spune că îl preferă pe Biden fiindcă e „mai previzibil” decât Trump
00:19 Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a provocat distrugeri în valoare de 3,5 miliarde de dolari în patrimoniul şi sectorul cultural al ţării şi a generat pierderi de venituri în valoare de 19 miliarde de dolari în divertisment, artă şi turism, a estimat UNESCO.
23:22Putin spune că îl preferă pe Biden fiindcă e „mai previzibil” decât Trump
Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu difuzat miercuri că îl preferă pe Joe Biden în locul lui Donald Trump, dar că este dispus să lucreze cu orice președinte american.
Putin a fost întrebat de către jurnalistul rus Pavel Zarubin care dintre Biden, un democrat, și Trump, un republican, era „mai bun pentru noi”.
El a răspuns: „Biden. Este o persoană mai experimentată, mai previzibilă, un politician din vechea școală. Dar vom lucra cu orice președinte american în care poporul american are încredere”.
23:05 Între timp, în Rusia, președintele Vladimir Putin susține că oamenii de ştiinţă ruşi sunt aproape de a crea vaccinuri împotriva cancerului.
Moscova vrea să ducă o armă nucleară în spațiu
22:22ABC News suține că avertismentul republicanilor cu privire la „amenințarea la adresa securității naționale” se referă la faptul că Rusia vrea să ducă o armă nucleară în spațiu.
Nu este vorba de a ataca nuclear o țintă pe Pământ, ci mai degrabă de a o folosi eventual împotriva sateliților, potrivit ABC.
21:58Un oficial SUA anunță o „amenințare gravă la adresa securității naționale” pusă pe seama Rusiei: „O putere militară destabilizatoare”
Președintele Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților, Mike Turner, a pus la dispoziția tuturor membrilor Congresului informații privind o „amenințare gravă la adresa securității naționale”, pentru a le analiza, a anunțat miercuri comisia, potrivit CNN.
Deși Turner și Casa Albă au rămas vagi în privința naturii amenințării, două surse și un oficial american au declarat pentru CNN că aceasta este legată de Rusia. Mai multe surse familiare cu informațiile au caracterizat-o drept „foarte sensibilă”.
21:38Justiția din Serbia îl lasă liber pe un fost oficial SBU. Acesta fugise din Ucraina cu „dube încărcate cu bani și bijuterii”
O curte de apel din orașul sârb Nis a anulat sentința de un an de închisoare a lui Andrii Naumov, un fost oficial al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a dezvăluit Radio Europa Liberă.
Fostul șef al departamentului de securitate internă al SBU a fost reținut în Serbia în 2022, după ce a fugit din Ucraina. În septembrie 2023, Înalta Curte din Nis l-a condamnat pe Naumov pentru spălare de bani și l-a condamnat la un an de închisoare.
Naumov ar fi părăsit Ucraina la 23 februarie 2022, cu doar câteva ore înainte de începerea războiului total. El a folosit mai multe dube încărcate cu bani și bijuterii pentru a părăsi țara, care au mers în Germania și apoi în Serbia, potrivit Ukrainska Pravda.
„Rusia este deschisă la negocieri”. Dar cu ce condiție
21:19 Lavrov spune că Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate: „Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă”
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat miercuri în Duma de Stat că Rusia este deschisă negocierilor pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, dar cu condiţia să fie acceptate câştigurile teritoriale obţinute de armata rusă.
„Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă, iar în condiţiile în care nu sunt dispuşi să ţină cont de interesele noastre şi de situaţia de pe teren, sunt puţine şanse să se ajungă la un acord la masa negocierilor. Nu se întrevăd astfel de opţiuni”, a argumentat Lavrov.
20:02Ministru francez: Rusia încearcă să ne convingă că victoria sa este inevitabilă, că Ucraina a pierdut deja
Ministrul francez al afacerilor externe, Stéphane Séjourné, a avertizat miercuri lumea să nu se lase păcălită de afirmațiile Rusiei potrivit cărora aceasta ar fi preluat controlul în Ucraina.
„Rusia încearcă să ne convingă că victoria sa este inevitabilă. În special, încearcă să ne convingă că Ucraina a pierdut deja. Acest lucru este fals din mai multe motive”, a declarat Stéphane Séjourné în cadrul unei audieri la Adunarea Națională, relatează AFP.
19:30 Ucraina susţine că exporturile sale de produse agricole nu afectează pieţele europene
Exporturile ucrainene de produse agricole prin Europa de Est nu au afectat aceste pieţe, în pofida protestelor fermierilor, iar relansarea livrărilor via Marea Neagră ar trebui să ajute la calmarea temerilor lor, a declarat miercuri un oficial ucrainean.
Taras Kacika, adjunct al ministrului ucrainean al economiei şi reprezentant comercial al Kievului, a recunoscut că explozia exporturilor prin Europa de Est, datorată faptului că invazia rusească a oprit livrările tradiţionale via porturile din Marea Neagră, a dat naştere la îngrijorări şi critici conform cărora produsele ucrainene nu respectă standardele UE în domeniul securităţii alimentelor. „Pentru noi asta e ciudat, pentru că credem că la niciun produs nu îi scoatem pe fermierii europeni de pe pieţele lor locale”, le-a spus el jurnaliştilor, la Bruxelles.
Avertismentul șefului NATO pentru Uniunea Europeană
18:46Șeful NATO avertizează Europa: „Nu se poate baza doar pe ea însăşi pentru apărare. Aliații din afara UE sunt vitali”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat miercuri Europa să nu încerce să se bazeze doar pe ea însăşi pentru apărare, după ce comentarii ale lui Donald Trump au declanşat o nouă dezbatere cu privire la faptul dacă aceasta poate continua să conteze pe protecţie din partea Statelor Unite. „Uniunea Europeană nu poate apăra Europa. 80% din cheltuielile de apărare ale NATO vin de la aliaţi NATO din afara UE”, a spus Stoltenberg într-un interviu pentru Reuters.
18:05 Guvernul Elveției, țară neutră, a anunțat miercuri că va crește cheltuielile militare în următorii ani, fiind cea mai recentă țară europeană care face acest lucru în urma invaziei Rusiei în Ucraina de acum doi ani.
Președinta Viola Amherd a declarat că din 2035 vor fi disponibile fonduri suplimentare de aproximativ 20 de miliarde de franci elvețieni (peste 21 miliarde de euro), în comparație cu planificarea de dinaintea războiului din Ucraina.
Elveția a alocat 1,9 miliarde de franci pentru apărare în 2023, potrivit Reuters.
„Situația politicii de securitate este în mod evident dificilă, având în vedere instabilitatea actuală, cu un război pe continentul european, conflicte armate în Orientul Mijlociu și alte puncte fierbinți în lume”, a declarat Amherd într-o conferință de presă.
Președinta Viola Amherd, care este și ministru al apărării, a mai afirmat că există „atât de multe crize” în prezent, iar aceste planuri ale Elveției iau în considerare în parte lecțiile trase din războiul din Ucraina.
17:21Putin ar putea vizita Turcia înainte de alegerile din Rusia de luna viitoare
Vladimir Putin ar putea vizita Turcia înainte de alegerile prezidențiale din Rusia de luna viitoare, relatează agenția de stat rusă RIA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit postului britanic Sky News.
Alegerile prezidențiale ruse sunt programate între 15 și 17 martie, fiind aproape sigur că Vladimir Putin va fi reales, având în vedere controlul său strâns asupra sistemului politic rusesc.
Majoritatea figurilor din opoziție care l-ar fi putut contesta au fost încarcerate sau exilate în străinătate, în timp ce majoritatea instituțiilor media independente din Rusia au fost interzise.
UE propune sancționarea unor companii din China continentală
16:37 Rustem Umerov, ministrul ucrainean al apărării, a prezentat prioritățile Kievului la reuniunea de astăzi a Grupului de contact cu partenerii.
„Ne vom concentra pe creșterea producției de apărare, drone și tehnologii, precum și pe pregătirea atât pentru provocările pe termen lung, cât și pe rezolvarea nevoilor urgente”, a declarat el.
We have started the 19th meeting of the Ukraine Defence Contact Group.
Introduced to our partners to Colonel-General Oleksandr Syrskyi. This is the first meeting in the Ramstein format as the Commander-in-Chief of the Armed Forces for him.
Together with the Commander-in-Chief… pic.twitter.com/zI3OUU7xQB
— Rustem Umerov (@rustem_umerov) February 14, 2024
15:30 UE propune pentru prima dată sancționarea unor companii din China continentală, ca parte a celor mai recente măsuri menite să elimine portițele care permit Rusiei să obțină tehnologie militară pentru fabricile sale de armament prin intermediul țărilor terțe.
Trei companii din China continentală, patru din Hong Kong și una din India, apar într-un document de 91 de pagini cu companii și persoane fizice pe care statele membre ale UE doresc să le adauge pe o listă de sancțiuni înainte de împlinirea a doi ani de la începutul invaziei ruse.
În condițiile în care reprezentanții UE, ai Marii Britanii și ai SUA se pregătesc să se întâlnească miercuri la Bruxelles, o sursă a declarat că sunt necesare mai multe instrumente pentru a se asigura că Moscova nu poate ocoli restricțiile existente, scrie The Guardian.
„Rusia se străduiește din răsputeri să ocolească sancțiunile noastre, dar trebuie să facem și noi mai mult. Trebuie să închidem portițele, să vizăm rutele de eludare, să îi reducem și mai mult veniturile”, a mai spus sursa publicației britanice.
15:18 Canada va dona 44 de milioane de dolari Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, a declarat miercuri ministrul canadian al Apărării, Bill Blair, care s-a întâlnit la Bruxelles cu aliații militari din NATO.
Nimic nou în declarațiile lui Trump despre NATO, spune Kremlinul
14:57 Ucraina va avea nevoie de 9 miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani pentru ca sectoarele culturii și turismului să-și revină, a estimat marți agenția culturală a Națiunilor Unite, adăugând că războiul de doi ani a costat până acum țara peste 19,6 miliarde de dolari în venituri din turism.
„Pagubele continuă să se amplifice, iar nevoile de redresare a sectorului continuă să crească”, a declarat jurnaliștilor Krista Pikkat, director pentru cultură și situații de urgență în cadrul UNESCO, adăugând că numai veniturile pierdute de capitala Kiev se ridică la 10 miliarde de dolari.
În evaluarea făcută înainte de aniversarea a doi ani de la începerea războiului, UNESCO a estimat costul pagubelor aduse bunurilor culturale la aproximativ 3,5 miliarde de dolari, cu 40% mai mult decât în 2023. Aceasta a precizat că a analizat daunele provocate la 340 de clădiri, inclusiv muzee, monumente, biblioteci și lăcașuri de cult. (Reuters)
14:39 Kremlinul a afirmat miercuri că nu există nimic nou în recentele declarații ale fostului președinte american Donald Trump despre NATO care au stârnit indignare în rândul țărilor europene.
„Să nu uităm că, atunci când era președinte al Statelor Unite, criticarea insuficienței cheltuielilor militare europene în cadrul NATO a fost unul dintre principalele mesaje ale domnului Trump”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
„De fapt, el a repetat (cifra de 2%) în diverse ocazii. Așadar, nu există nimic nou în abordarea sa a problemei”, a declarat Peskov după ce a primit o întrebare pe această temă. (AFP)
Olanda va furniza și ea Ucrainei tehnologii pentru drone
13:33 Olanda se alătură unei coaliții, în care se află -printre altele și Marea Britanie, care va furniza Ucrainei tehnologie avansată pentru drone și îi va consolida capacitățile ofensive în războiul împotriva Rusiei, a declarat ministrul olandez al apărării.
Angajamentul Olandei vine în plus față de avioanele de luptă F-16, artileria, muniția și sistemele de apărare antiaeriană furnizate de ea Kievului. Pentru Olanda, ar putea exista costuri suplimentare pe lângă cele 2 miliarde de euro alocate deja pentru 2024, a declarat ministrul olandez al apărării Kasja Ollongren într-un interviu acordat Reuters înaintea reuniunii miniștrilor apărării din NATO, care va avea loc miercuri și joi la Bruxelles.
„Știm, desigur, că dronele sunt foarte importante în acest război”, a spus Ollongren. „De aceea ne alăturăm coaliției de drone pe care Ucraina a început-o cu Letonia, apoi cu alte țări, pentru a ne asigura că facem exact acest lucru – să creștem producția, să folosim cea mai recentă tehnologie și să furnizăm exact ceea ce are nevoie Ucraina”, a adăugat ea.
13:12 Ministrul britanic de externe David Cameron i-a îndemnat miercuri pe legislatorii americani să voteze pachetul de ajutor de securitate de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina și alți aliați.
„Marea Britanie și-a anunțat pachetul de sprijin pentru anul ce urmează. Uniunea Europeană și-a anunțat pachetul pentru anul ce urmează. Și îi îndemn pe membrii Congresului din Statele Unite care vor analiza acest lucru astăzi să voteze pentru acest pachet”, a declarat Cameron în timpul unei vizite în Bulgaria.
„Acest lucru este absolut crucial pentru securitatea americană. Întreaga lume va urmări ce se va întâmpla în Congres”, a adăugat el. (Reuters)
Armata rusă ar fi avut pierderi foarte mari ieri
12:41Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 1.060 soldați, 9 tancuri, 39 de alte blindate de luptă, 66 de tunuri, 3 lansatoare multiple de rachete, 4 sisteme antiaeriene, 39 diferite vehicule și 5 echipamente speciale.
„Everything passes, but love remains after everything.”
Hryhoriy SkovorodaThe combat losses of the enemy from February 24, 2022 to February 14, 2024. pic.twitter.com/YAl4YJ8YhW
— Defense of Ukraine (@DefenceU) February 14, 2024
12:15 Optsprezece țări NATO (din 31) vor atinge ținta de 2% din produsul intern brut pentru cheltuieli de apărare în 2024, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Mă aștept ca 18 aliați să cheltuiască 2% din PIB-ul lor pentru apărare în acest an”, a spus Stoltenberg într-o conferință de presă la Bruxelles. El a adăugat că statele europene din NATO vor investi în total 380 de miliarde de dolari în apărare în acest an. (Reuters)
Kremlinul neagă că a făcut propuneri de pace
12:09 Kremlinul a susținut că nu este adevărat că președintele rus Vladimir Putin ar fi propus Statelor Unite, prin intermediari, o încetare a focului în Ucraina.
Întrebat despre articolul Reuters potrivit căruia Rusia ar fi făcut propuneri de pace, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Nu. Nu este adevărat”.
12:03 Kremlinul a refuzat miercuri să comenteze afirmația armatei ucrainene potrivit căreia forțele sale ar fi scufundat nava de debarcare Cezar Kunikov a marinei ruse în apropiere de peninsula Crimeea.
11:32Președintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care permite confiscarea bunurilor din Rusia ale persoanelor găsite vinovate de răspândirea de „informații false” despre forțele armate ale țării și „infracțiuni împotriva securității statului”.
Premieră: Rușii au atacat Ucraina cu o rachetă Zirkon
11:28 Evaluarea de astăzi a ministerului britanic al apărării:
- Potrivit analizelor efectuate de Institutul de Cercetare Științifică pentru Examinări Criminalistice din Kiev, Rusia a folosit pentru prima dată racheta sa hipersonică Zirkon într-un atac asupra Ucrainei la 7 februarie. O înregistrare video a rămășițelor ar fi arătat fragmente ale motorului și ale mecanismelor de direcție cu marcaje specifice care, potrivit analizei, sunt „caracteristice rachetei 3M22 Zircon”.
- Aceasta se pare că este capabilă să se deplaseze cu viteza Mach 9 până la o distanță de lovire de 1.000 km. Zirkon a fost inițial dezvoltată pentru a fi folosită de marina rusă.
- Întrucât nu se știe să existe nave purtătoare de rachete pe Marea Neagră, apar întrebări cu privire la metoda de lansare. Este probabil ca sistemul rusesc de apărare de coastă K-300 de pe uscat să fi fost adaptat în acest scop.
- Dacă se confirmă folosirea rachetei Zirkon, aceasta ar reprezenta o provocare semnificativă pentru apărarea aeriană ucraineană datorită vitezei și manevrabilității sale.
- Este posibil ca rușii să testeze operațional un nou sistem de armament într-un mediu de conflict real pentru a-i demonstra capacitățile.
Ce spune un general american despre declarațiile lui Trump referitoare la NATO
11:09 VIDEO Directoratul Principal de Informații al Ucrainei a publicat o înregistrare video care arată cum nava rusească de desant Cezar Kunikov a fost scufundată în Marea Neagră cu ajutorul unui val de atacuri ale dronelor kamikaze navale.
10:59 Ministrul suedez de externe a declarat miercuri că se așteaptă ca Ungaria să aprobe în curând cererea suedeză de aderare la NATO. „Salutăm faptul că Turcia și-a finalizat procesul de ratificare și ne așteptăm ca Ungaria să o urmeze în scurt timp”, a declarat Tobias Billstrom într-un discurs în parlament.
10:35Generalul în retragere Ben Hodges, un fost comandant al trupelor americane din Europa, spune că animozitatea fostului președinte Donald Trump față de NATO nu are legătură cu faptul că unele din țările membre nu respectă angajamentul benevol de a cheltui 2% din PIB pe apărare.
Ucrainenii au lovit o mare navă rusească pe Marea Neagră
10:28 Noul comandant-șef al forțelor armate ucrainene, Oleksandre Sîrskîi, a anunțat miercuri că a vizitat cele mai fierbinți zone de pe frontul de est împreună cu ministrul apărării, și a descris situația drept „extrem de complexă și tensionată”.
„Ocupanții ruși continuă să își sporească eforturile și depășesc numeric” forțele ucrainene, a afirmat Sîrskîi pe Telegram, potrivit France Presse.
09:41 VIDEO Ucrainenii au lovit o mare navă rusească pe Marea Neagră
Dronele maritime ucrainene au lovit și avariat grav mare navă de debarcare rusă Cezar Kunikov în largul Peninsulei Crimeei, potrivit publicației Ukrainska Pravda și ministerului apărării de la Kiev.
08:55Un cetățean german a fost reținut de polițiștii ruși la sosirea în orașul Sankt Petersburg după ce a fost prins cu bomboane gumate care conțineau canabis.
Atac rusesc în Selydove, soldat cu 3 morți și 13 răniți
08:29 Noi detalii despre atacul din Selydove, unde 3 oameni, printre care și un copil au fost uciși, iar alți 13 au fost răniți. „Trei civili au fost uciși (dintre care un copil)”, a transmis serviciul de presă al administrației militare a orașului pe Telegram.
Orașul Selydove, care avea o populație de aproximativ 24.000 de locuitori înainte de război, a fost ținta unor raiduri aeriene rusești tot mai dese în ultimele săptămâni, au declarat oficiali ucraineni.
Regiunea Donețk, din care 57% este ocupată în prezent de Rusia, se află în prim-planul războiului din 2014, când „separatiștii” susținuți de Rusia au cucerit capitala regiunii, orașul Donețk, precum și multe alte localități mari. (Reuters)
08:03 Rusia a lansat mai multe atacuri cu rachete asupra orașului Selydove din regiunea ucraineană Donețk, avariind un spital, distrugând peste 10 apartamente și rănind mai multe persoane, a declarat miercuri guvernatorul din Donețk, Vadym Filashkin.
„Se pare că trei persoane, inclusiv un copil, se află sub dărâmături (ale spitalului)”, a afirmat Filashkin pe aplicația Telegram, adăugând că 100 de pacienți au fost evacuați către spitale din orașele din apropiere. Lovitura a avut loc miercuri la ora 1.00 dimineața și a avariat o aripă a spitalului, a precizat Filashkin.
El a postat o înregistrare video cu ferestre aruncate în aer, pereți smulși și dărâmături în interiorul a ceea ce părea a fi o unitate medicală.
⚡️ The Donetsk Regional Military Administration showed a video of the aftermath of the Russian shelling of the hospital in Selydove.
About 100 patients from the Selydove hospital are being transported to hospitals in Pokrovsk and Myrnohrad, said Vadim Filashkin, head of the… https://t.co/ziaZ0XWzH7 pic.twitter.com/a2LxsAXQbx
— FLASH (@Flash_news_ua) February 14, 2024
Atacul a venit după alte lovituri ce au avut loc marți seară în Selydove, care au distrus 12 apartamente dintr-o clădire rezidențială de cinci etaje și a rănit cel puțin patru persoane, inclusiv doi copii, a precizat Filashkin.
Rusia spune că a doborât 9 drone ucrainene azi-noapte
07:43 Rusia a suspendat plățile anuale către Consiliul Arctic până la reluarea „activităților concrete” cu participarea tuturor țărilor membre, a anunțat Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenția RIA.
„În acest moment, plata de către Rusia a contribuțiilor anuale la bugetul Consiliului Arctic a fost suspendată până la reluarea lucrărilor reale în acest format cu participarea tuturor țărilor membre”, a declarat ministerul pentru RIA.
Cooperarea dintre statele arctice vestice ale organismului interguvernamental și Moscova a ajuns la un punct mort după ce Rusia a lansat invazia sa la scară largă în Ucraina, în urmă cu doi ani.
Consiliul Arctic a fost creat în 1996 pentru a discuta probleme care afectează regiunea polară, de la poluare până la dezvoltarea economică locală și misiuni de căutare și salvare. Activitatea Consiliului, care cuprinde cele opt state arctice: Finlanda, Norvegia, Islanda, Suedia, Rusia, Danemarca, Canada și Statele Unite, a produs în trecut acorduri obligatorii privind protecția și conservarea mediului.
07:37 Ministerul rus de Externe a afirmat miercuri dimineață că sistemele sale antiaeriene au distrus 9 drone ucrainene deasupra regiunilor ruse Belgorod și Voronej, precum și deasupra Mării Negre, transmite RIA.
Două dintre drone au fost doborâte deasupra regiunii Belgorod și una deasupra regiunii Voronej (aflate la granița cu Ucraina), potrivit agenției ruse de stat. Șase drone ar fi fost distruse deasupra Mării Negre.
Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a scris pe rețelele de socializare că o femeie a fost spitalizată cu răni în urma atacului. Până la această oră, nici Gladkov, nici Ministerului rus al Apărării nu au dat detalii cu privire la eventualele daune materiale.
Biden a criticat declarațiile „idioate” ale lui Trump
01:16Biden critică declarațiile „idioate” și „scandaloase” ale lui Trump despre NATO.
Președintele SUA i-a avertizat marți pe membrii republicani ai Camerei Reprezentanților că „istoria va fi martoră” dacă vor decide să blocheze ajutorul pentru Ucraina pe care Senatul, cealaltă componentă a Congresului american, tocmai îl aprobase.
00:36 Un ucrainean care ar fi trecut graniţa pentru a ajunge în România, după ce a primit ordin de încorporare, căutat de salvamontiști în Munţii Maramureşului.
Reprezentanţii Salvamont Maramureş au arătat că au fost anunţaţi de soţia unui tânăr de 22 de ani din Ucraina, care a sunat la 112, relatând că el a plecat de acasă luni dimineaţă, după ce a primit ordin de încorporare, şi i-a spus că va încerca să ajungă în România cu orice preţ.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:
- Sugestia președintelui rus Vladimir Putin de încetare a focului în Ucraina pentru a îngheța războiul a fost respinsă de Statele Unite după discuții între intermediari, au declarat pentru Reuters trei surse ruse familiare cu discuțiile.
- Un consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump a declarat marți pentru Reuters că va face eforturi să producă schimbări în NATO dacă fostul președinte revine la putere, ceea ce ar putea duce la pierderea protecției unor națiuni membre împotriva unui atac extern.
- Ambasadoarea Statelor Unite la NATO, Julianne Smith, a criticat ferm declaraţiile fostului preşedinte american Donald Trump despre cheltuielile pentru apărare ale ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, spunând că acestea sunt „periculoase şi, sincer, iresponsabile”.
- Senatul american, camera superioară a Congresului de la Washington, a aprobat miercuri pachetul de asistență în valoare de 95 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, Israelului și Taiwanului, acesta urmând să fie trimis acum în Camera Reprezentanților.
- Armin Papperger, președintele Consiliului de Administrație al unuia dintre cei mai mari producători europeni de armament, gigantul german Rheinmetall, a avertizat că Europa va avea nevoie de 10 ani pentru a-și umple depozitele de muniții.
- Rusia se pregătește pentru o confruntare militară cu Occidentul în următorul deceniu, dar ar putea fi descurajată de o contra-consolidare a forțelor armate, a declarat marți Serviciul de Informații Externe al Estoniei.
- Bloomberg: Cum au ajuns navele petroliere care transportă petrol rusesc să fie oprite de sancțiunile americane. O mare flotă de petroliere folosite pentru exportul de țiței rusesc se oprește, posibil ca urmare a intensificării sancțiunilor americane.
- Rusia își anunță intenția de a părăsi Adunarea Parlamentară a OSCE. Federația Rusă își va suspenda participarea la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a anunțat marți președintele Parlamentului rus.
- Kaja Kallas, premierul estonian, a denunțat marți „tactica obișnuită de intimidare” din partea Rusiei, după ce ea, ministrul culturii al Lituaniei și membri ai parlamentului leton au fost dați în urmărire de către Ministerul rus de Interne.
- Rusia a pierdut peste 3.000 de tancuri în războiul declanșat Ucrainei în februarie 2022, însă are suficiente stocuri de blindate de calitate mai slabă, care pot înlocui pierderile timp de mai mulţi ani.
- Tsakhia Elbegdorj, un fost președinte și prim-ministru al Mongoliei, l-a ironizat pe Vladimir Putin după ce acesta a invocat argumente istorice în interviul acordat lui Tucker Carlson.
- Alexei Țidenov, șeful regiunii ruse Bureatia, a publicat o fotografie stânjenitoare despre care afirmă că îl arată pe prezentatorul TV american Tucker Carlson în timpul vizitei sale în Rusia.
–––––-