Sari direct la conținut

Tezaur de iulie – august 2024: aceleași dobânzi ca ediția anterioară

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Românii pot împrumuta Statul prin Tezaur de iulie – august 2024 pe 1 și 3 ani la dobânzi anuale de 6% și 6,85%, informează Ministerul Finanțelor. Practic, sunt aceleași dobânzi ca la ediția anterioară.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
  • Între 08 iulie 2024 – 09 august 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
  • Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 în mediul urban și 08 iulie 2024 – 7 august 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Conform instituției, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

„Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii”, mai spune Ministerul Finanțelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro