Sari direct la conținut

Dacia nu are în plan să crească prețul mașinii electrice Spring care va fi taxată în plus fiindcă vine din China: Dacă mai apare ceva nu mai putem face nimic

HotNews.ro
Dacia Spring facelift, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Dacia Spring facelift, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Dacia nu intenționează să crească deocamdată prețul mașinii electrice Spring, dar orice este posibil pe viitor, în funcție de cum vor evolua lucrurile cu taxele vamale impuse de UE mașinilor din China, spune șeful Dacia România. Dacia a vândut în trei ani peste 15.000 de mașini Spring în țară, iar pentru varianta facelift sunt 300 de comenzi. Spring restilizată va ajunge în septembrie în showroom-uri.

Vânzările Spring au scăzut în acest an din cauza înjumătățirii subvenției Rabla Plus, iar acum apare o nouă problemă: Dacia Spring va fi taxată în plus de UE, fiindcă este produsă în China.

Dacia spune că prețul Spring nu va crește.
„Noi trebuie să ne adaptăm și să facem față cât mai bine acestei decizii. Noi am anticipat asta, fiindcă discuțiile acestea despre taxe sunt de ceva timp, nu ne-a lovit pe neașteptate, dar am reușit să anticipăm o parte din acestă creștere de taxe în prețul mașinii pe care-l vedeți pe site”, a spus marți, Mihai Bordeanu, country manager la Dacia România.

Pe final de an se vor știi mai multe, în noiembrie, când ar putea intra în vigoare taxele definitive impuse mașinilor din China. Pentru Dacia, cuantumul taxei vamale impuse ar fi de 20,8% care se aplică la prețul de ieșire din China, nu la prețul de retail din România. Această nouă taxă se va adăuga la taxa vamală de 10% din prezent.

„Pe cât posibil o să încercăm să protejăm clienții Spring, astfel încât ei să nu vadă creșteri în preț. Deocamdată nu vor vedea nicio creștere, vrem să păstrăm prețul din prezent, iar un client care se uită pe site ar trebui să vadă prețul de sub 11.000 de euro (prin Rabla Plus. n. r.)”. Oficialul Dacia spune că nu știe cât timp va mai putea fi ținut prețul la acest nivel, fiindcă este „o decizie dinamică” ce se va lua în funcție de ce se va întâmpla în Europa.

Spring și-a găsit 150.000 de clienți în lume în trei ani, iar în România a avut doi ani foarte buni 2022 și 2023, cu vânzări cumulate de peste 10.000 de unități în acei ani.

Dacia Spring este cea mai ieftină mașină electrică de pe piața UE, însă vor apărea în următorii doi ani și alte modele la sub 20.000 de euro.

Vânzările Spring nu au mai mers așa de grozav în țară în 2024, din cauză că s-a înjumătățit subvenția în Rabla Plus, de la aproximativ 10.000 euro, la 5.000 de euro. Datele prezentate de APIA indică o scădere de la 3.200 de mașini vândute în prima parte a lui 2023, la 2.100 în prima jumătate din 2024.

Mihai Bordeanu spune că Dacia a încercat să țină prețul la un nivel cât mai accesibil. „Deocamdată pe taxa suplimentară respectivă (cea pentru mașinile chineze n. r.) îi protejăm pe clienți în totalitate. Dacă mai vine ceva nu mai putem să facem nimic. Ne-am pus și geaca de ploaie, dar și umbrela, mai mult decât atât nu mai avem ce face. Nici pentru situația actuală nu pot să dau un termen despre cât timp putem să stăm așa, în ploaie, cu geaca și umbrela respectivă. Deocamdată stăm și este posibil să putem face asta până la finalul anului sau să extindem pentru o parte din anul viitor. Este posibil ca prețul să crească, dar nu cu valoarea pe care ați menționat-o, cea de 3.000 de euro. Variantele sunt pe masă”, a spus Mihai Bordeanu, la o discuție cu presa.

Dacia Spring facelift costă de la 16.900 euro, iar prin Programul Rabla, de la 10.990 euro.

INTERVIURILE HotNews.ro