Fost căpitan al Germaniei: „România a capturat magia Euro 2024 și acum trebuie să îi urmăm exemplul”
Philipp Lahm, căpitanul naționalei germane care a câștigat Mondialul în 2014 și actual director al EURO 2024, a lăudat gestul României care a lăsat în vestiar un mesaj de mulțumire adresat organizatorilor după ce a fost eliminată din competiție în optimi.
Într-o opinie semnată în The Guardian, intitulată „România a capturat magia Euro 2024: acum trebuie să îi urmăm exemplul”, fostul căpitan al Germaniei și al lui Bayern Munchen subliniază că astfel de gesturi „au o valoare și sunt mai importante într-o lume în continuă schimbare decât au fost vreodată”.
„Nu ne puteam dori oaspeți mai buni decât românii. Mai întâi și-au aranjat vestiarul, apoi au lăsat o scrisoare în el”, menționează Lahm.
„Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit în săptămânile petrecute aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european. Mulțumim că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă! Suntem recunoscători pentru condițiile oferite, ele sunt o parte importantă a experienței minunate pe care am avut-o la EURO 2024!”, este mesajul lăsat de România în vestiar la finalul meciului cu Olanda.
În textul său de opinie, fostul fotbalist subliniază că este complet de acord cu tot ce au scris românii. „Înainte de a pleca acasă, s-au gândit de ce au fost aici. Este exact motivul pentru care am fost aici: pentru a ne reuni, pentru a sărbători, pentru a ne deconecta, pentru a da totul, pentru a fi acolo. Nimic mai mult și nimic mai puțin”, spune Lahm.
De asemenea, Philipp Lahm a salutat faptul că anumite echipe prezente la turneul final, printre care și România, au reușit performanțe notabile printr-o unitate totală, exemplară, chiar dacă nu au avut posibilitățile marilor națiuni.
„Am văzut meciuri palpitante. Țări care nu au cele mai bune condiții au fost capabile să se prezinte și să se impună pentru că au format o unitate cu fanii lor. România a trecut de grupe pentru prima dată de la cele mai bune vremuri ale lor cu unicul Gheorghe Hagi, cu mai bine de două decenii în urmă”, a completat Philipp Lahm.
De asemenea, el face referire și la suporterii români care au venit în Germania, afirmând că România a jucat de două ori în Munchen, iar „atmosfera a fost gigantică”.
România a disputat două partide pe Stadionul „Allianz Arena” din Munchen – cu Ucraina (3-0) și Olanda (0-3), în orașul natal al lui Philipp Lahm.