Sari direct la conținut

Pensionarul acuzat că a abuzat o fată de 14 ani în timpul meditațiilor la matematică a fost trimis în judecată. Procurori: A profitat de poziţia sa de autoritate

HotNews.ro
Mașină de poliție, Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Mașină de poliție, Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Profesorul pensionar în vârstă de 68 de ani acuzat că în luna ianuarie a acestui an a agresat sexual o elevă de 14 ani, cu care făcea pregătire în particular, a fost trimis în judecată. Pensionarul este cercetat în stare de arest preventiv, relatează News.ro.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a anunțat joi, 11 iulie, că procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului profesor de matematică, în prezent pensionar, acuzat că, profitând de poziția sa de autoritate, a agresat-o sexual pe fata de 14 ani, în timp ce se afla la el acasă.

„Prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: La data de 31.01.2024, în intervalul orar 16:30-18:00, în timp ce se afla la adresa din mun. Bucureşti, unde desfăşura şedinţe de pregătire la matematică, inculpatul N.G., profesor pensionar, prin constrângere morală şi profitând de poziţia sa de autoritate şi de încredere, a agresat-o sexual pe persoana vătămată minoră, în vârstă de 14 ani. În cursul urmăririi penale, inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv”, transmite Parchetul. 

Reamintim că tatăl fetei în cauză a sesizat pe 31 ianuarie 2024 poliţiştii Secţiei 16 că fiica lui minoră, în vârstă de 14 ani, a fost victima unei infractiuni de agresiune sexuală, bănuit de comiterea faptei fiind meditatorul ei. Pe 21 februarie, pensionarul a fost arestat preventiv.

George Netu, în vârstă de 68 e ani, este acuzat că, în timpul şedinţei de pregătire, fostul profesor ar fi atins-o în zonele intime şi ar fi sărutat-o pe fată.

INTERVIURILE HotNews.ro