Sari direct la conținut

​VIDEO Imagini impresionante surprinse noaptea cu Podul peste Dunăre de la Brăila

HotNews.ro
Podul peste Dunare - imagini pe timp de noapte, Foto: Captura YouTube
Podul peste Dunare - imagini pe timp de noapte, Foto: Captura YouTube

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila prinde din ce în ce mai mult contur, iar odată cu operațiunea de tragere a cablurilor principale peste Dunăre toată construcția podului a fost iluminată pentru lucrările ce se desfășoară pe timpul nopții. Imaginile surprinse noaptea sunt impresionante. Podul ar urma să se finalizeze în 2022, împreună cu 10 din cei 22 de km de drumuri de legătură, a anunțat recent ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Avem, pe de o parte, podul propriu-zis, a cărui construcție avansează conform graficului, iar, pe de altă parte, drumurile de legătură de pe malurile Brăila și Jijila, complet deblocate anul acesta, pe toată lungimea lor. Podul se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 km din drumurile de legătură, pe relația Brăila-DN22 (Smârdan-Măcin)”, a transmis Drulă după o vizită pe șantier.

În prezent, se execută următoarele lucrări de către asocierea italo-niponă, conform ministrului:

– la blocurile de ancoraj,

– se montează firele pentru cablul principal. Acesta este construit cu metoda Air Spinning și constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm și cu o lungime, în starea de referință, de aproximativ 2.135 m, care se întind între ancorajul Brăila și ancorajul Jijila. Firele cablului principal sunt din oțel tras la rece și zincate la cald.

– la drumurile de legătură se fac decopertări și se lucrează la terasamente, poduri și podețe.

„Sumele de bani investite pentru acest proiect dovedesc că este într-adevăr unul complex: de la începutul anului și până acum, pentru Podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 de milioane de lei”, a mai spus Drulă.

Cum va arăta Podul la final și imagini de la debutul lucrărilor:

Podul de la Brăila – „Golden Gate-ul” de peste Dunăre

Podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum expres.

După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene), va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.

„Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, potrivit Companiei de Drumuri.

Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj.

Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone.

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.

Drumuri de legătură de 23 de kilometri și riscul ca Podul să fie un „muzeu”

Dincolo de podul propriu-zis, proiectul prevede și realizarea a peste 23 de kilometri de drum pentru a conecta podul. Despre aceste drumuri însă avertiza Asociația Pro Infrastructura în toamna trecută că există întârzieri considerabile ce ar putea transforma podul peste Dunăre „în (probabil) cel mai rușinos muzeu din istorie”

Într-un interviu la HotNews.ro, ministrul Cătălin Drulă anunța că Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila risca la un moment dat să rămână un „muzeu” pentru că drumurile noi care trebuie de conexiune cu podul nu ar fi fost gata la timp. Între timp, situația a fost remediată.

Din fericire, lucrările par a se fi deblocat. Din primăvară autorizațiile de construcție pentru drumurile de legătură au fost emise, iar ministrul Drulă a promis că Podul nu va rămâne un muzeu.

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.

Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi poziționat între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunare, măsurat de la Sulina).

  • Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.

Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi doua viaducte de acces în lungime de cate 110,00 metri fiecare.

Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan – Măcin (DN22).

  • Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.

Click pe planuri pentru a le deschide mai mare, într-o fereastră separată:

–-

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro