Pedepse record pentru cinci activiști ecologişti care au blocat o autostradă în Marea Britanie
Cinci militanţi ecologişti membri ai Just Stop Oil, printre care şi fondatorul grupului, au fost condamnaţi joi la Londra la pedepse de 4 şi 5 ani de închisoare pentru organizarea unui protest care a blocat o autostradă din apropierea Londrei în noiembrie 2022, informează France Presse și Agerpres.
„Fiecare dintre voi a depăşit, cu ceva timp în urmă, graniţa care separă activistul îngrijorat de fanatic”, a spus judecătorul Christopher Hehir cu prilejul citirii sentinţei.
„V-aţi autoproclamat arbitrii unici a ceea ce trebuie făcut pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice”, a adăugat el.
Roger Hallam, unul dintre fondatorii Just Stop Oil (JSO) şi al Extinction Rebellion, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
„Dumneavoastră sunteţi teoreticianul (…) În opinia mea, sunteţi la un nivel mai înalt al conspiraţiei”,a spus judecătorul.
Alţi patru militanţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 58 de ani, au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare.
Au conspirat pentru tulburarea liniştii publice
Au fost găsiţi vinovaţi de conspiraţie în scopul tulburării liniştii publice. Cu prilejul unei întâlniri pe Zoom în noiembrie 2022, militanţii au ajuns la o înţelegere în vederea organizării unei manifestaţii care să perturbe circulaţia pe autostrada M25, care înconjoară Londra.
Zeci de militanţi JSO au participat la această acţiune şi au urcat pe pasarelele de deasupra acestei axe rutiere timp de patru zile consecutive. Poliţia a fost nevoită să întrerupă traficul.
Potrivit acuzării, aceste proteste au costat poliţia din Londra peste 1,1 milioane de lire sterline. Peste 700.000 de conducători auto au fost afectaţi, iar traficul pe M25 a fost perturbat timp de peste 120 de ore.
„O zi sumbră pentru dreptul de a protesta”
După citirea sentinţei, gruparea Just Stop Oil, care solicită guvernanţilor să suspende toate licenţele şi autorizaţiile noi pentru petrol şi gaze, a denunţat „o obscenă pervertire a justiţiei”.
„Ce vom face în faţa acestei represiuni? Vom continua neînfricaţi. Suntem solidari. Vom continua să ne luptăm – într-un mod nonviolent”, a adăugat gruparea într-un comunicat.
„Este o zi sumbră pentru dreptul de a protesta, un pilon important al democraţiei noastre”, a reacţionat Greenpeace.
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a criticat deja pedepsele „severe” acordate militanţilor ecologişti după ce doi membri Just Stop Oil au fost condamnaţi la doi, respectiv trei ani de închisoare pentru escaladarea podului Queen Elizabeth II care traversează Tamisa la Dartford, la est de Londra în 2023.