Sari direct la conținut

Barna explică de ce a deschis ușa USR-PLUS lui Simion: Nu am negociat cu AUR, am avut discuții / Există și opțiunea susținerii moțiunii PSD

HotNews.ro
Barna explică de ce a deschis ușa USR-PLUS lui Simion: Nu am negociat cu AUR, am avut discuții / Există și opțiunea susținerii moțiunii PSD

​​Dan Barna justifică ușa deschisă pentru George Simion. Și USR-PLUS, și AUR au același obiectiv, să-l dea jos pe Florin Cîțu, a precizat el, susținând că nu e nimic nelegitim în asta. Mai mult, liderul USR-PLUS a spus că nici nu a cerut AUR și nici AUR nu a cerut nimic USR-PLUS. El a mai precizat că mai există opțiunea susținerii moțiunii PSD.

„Nu am negociat nimic cu AUR. Au avut loc discuții, cei de la AUR au spus că vor susține această moțiune de cenzură. Discuția a constat în întrebarea firească „susțineți această moțiune?” (…) Nu există nicio colaborare cu AUR. Discuția a fost de susținere a moțiunii USR-PLUS”, a spus Barna, la Digi 24.

Barna susține că, dacă moțiunea de cenzură pică, ministrii USR-PLUS își dau demisia.

El a adăugat că USR-PLUS va încerca si „calea elegantă” pentru a rezolva conflictul din Coaliție. Aceasta ar fi, insistă Barna, demisia lui Florin Cîțu pe care USR-PLUS i-o va cere în ședința Coaliției de vineri după amiază.

El l-a acuzat pe Florin Cîțu că „a luat guvernul pe persoană fizică”, iar USR-PLUS a înghițit deja „o broască” – revocarea lui Vlad Voiculescu de la Sănătate.

„În politică, dacă nu înghiți broaște. te duci contabil la CAP. Dar când meniul e numai din broaște, schimbi bucătarul”, a spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro