Sari direct la conținut

Fenomen îngrijorător pe timp de sarcină în România. Banii și unde stai pot decide totul

HotNews.ro
Fenomen îngrijorător pe timp de sarcină în România. Banii și unde stai pot decide totul
Femeie însărcinată - FOTO - Shutterstock


România, stat membru UE, care, potrivit Băncii Mondiale, face parte din „clubul bogaților”, e țara în care o treime din gravide care au născut în 2021 nu au făcut niciun fel de investigații pe timpul sarcinii, potrivit unui raport al Institutului Național pentru Ocrotirea Mamei și Copilului Alessandrescu-Russescu.

Atunci când vine vorba de îngrijirea femeii gravide, în România există două extreme: femeia urbană, care își monitorizează îndeaproape sarcina, inclusiv sau exclusiv la privat, și femeia rurală, care ajunge cu greu la medicul specialist, din diverse motive: distanță, lipsa banilor, lipsa informării. Între acești poli sunt femeile care, de voie-de nevoie, pendulează întres sisteme, pentru a-și monitoriza sarcina cât mai bine și eficient, în privința costurilor: analize la privat, nașterea la stat, de exemplu.

Chiar dacă femeile însărcinate beneficiază, pe hârtie, de investigații pe care le pot face gratuit, pentru că sunt decontate de Casa de Asigurări, în realitate, ele se lovesc de multe piedici: spitalele cu secții de ginecologie și maternitățile nu au suficientă capacitate să se ocupe de toate sarcinile, astfel că există liste sau timpi lungi de așteptare, în special pentru investigațiile complexe.

Drept urmare, multe gravide sunt trimise în sistem privat, unde costurile sunt ridicate.

Testele genetice, cele mai scumpe investigații, nu sunt acoperite de statul român, deși statisticile arată că vârsta femeilor la prima naștere a crescut și depășește, cel puțin în mediul urban, 30 de ani. Cu cât vârsta mamei trece de 35 de ani, cu atât astfel de teste genetice sunt mai indicate de medici. 

Citește mai mult pe Panorama.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro