Adio, Paris! Visul olimpic al lui Nadal s-a terminat
Perechea formată din spaniolii Rafael Nadal şi Carlos Alcaraz a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale turneului olimpic de tenis, de cuplul american Rajeev Ram- Austin Krajicek (6-2, 6-4). Americanii au pus astfel capăt visului lui Nadal de a obţine o medalie la Paris, scrie News.ro.
JO s-au încheiat pentru Rafael Nadal, în vârstă de 38 de ani, care a fost eliminat de Novak DjokovicI în turul al doilea al probei de simplu şi care a declarat atunci că se va gândi la ce va face cu cariera sa „după Jocurile Olimpice”. Carlos Alcaraz rămâne în competiţie la simplu, el calificându-se în sferturi.
Acest parteneriat Nadal – Alcaraz, simbol al trecerii ştafetei între cei doi spanioli – unul tocmai a câştigat primul său Open al Franţei la vârsta de 21 de ani, celălalt având în palmares 14 titluri la Porte d’Auteuil – nu a rezistat în faţa lui Austin Krajicek şi Rajeev Ram, adevăraţi specialişti în dublu.