Cercetătorii cred că au elucidat misterul enigmaticei „mumii urlătoare”, care i-a nedumerit pe arheologi timp de aproape un secol
O mumie descoperită în 1935 în timpul unei expediții arheologice la Deir el-Bahari, în apropierea Luxor, i-a lăsat perplecși pe arheologi timp de aproape un secol, însă oamenii de știință cred că au găsit acum o explicație pentru starea neobișnuită în care a fost descoperită ea, relatează Reuters.
Descoperirea făcută în prima jumătate a secolului trecut a fost poreclită „femeia urlătoare” sau „mumia urlătoare” din cauza faptului că aceasta a fost îmbălsămată cu gura larg deschisă într-o aparentă grimasă de durere.
Cercetătorii au folosit acum tomografia computerizată (CT) pentru a realiza o „disecție” virtuală a mumiei. În urma examinării, oamenii de știință au ajuns la concluzia că ea a murit foarte probabil în durere, o concluzie care nu îi va surprinde pe experți.
Însă echipa care a realizat cercetarea este de părere că ea a trecut printr-o formă rară de contracție musculară cunoscută sub denumirea de „spasm cadaveric”, care are loc în momentul morții.
Noua cercetare a oferit mai multe indicii privind „mumia urlătoare”
Examinarea cu scanări CT a dezvăluit de asemenea că femeia a avut 48 de ani când a murit și că a trăit cu o formă ușoară de artrită a coloanei vertebrale. Profesorul Sahar Saleem de la Universitatea din Cairo, un expert în radiologie, este autorul principal al studiului publicat în revista Frontiers in Medicine.
Trupul femei a fost îmbălsămat cu aproximativ 3.500 de ani în urmă într-o perioadă a istoriei egiptene cunoscută ca Noul Regat. Mumia este una bine conservată, ea fiind îmbălsămată cu substanțe costisitoare de import în Egiptul Antic, precum uleiul de ienupăr și tămâie rășină.
Egiptenii din Antichitate aveau mare grijă de păstrarea cadavrelor după moarte, considerând că mumificarea este o măsură cheie care garantează o existență demnă în viața de apoi. Procesul de mumificare presupunea de regulă înlăturarea organelor interne, dar acest lucru nu s-a întâmplat cu „mumia urlătoare”.
„În Egiptul Antic cei care se ocupau de îmbălsămare aveau grijă de trupul mort pentru ca el să arate frumos pentru viața de apoi. Acesta este motivul pentru care ei erau axați pe închiderea gurii morților prin legarea mandibulei de cap, pentru a împiedica căderea postmortem a mandibulei, cum se întâmplă în mod normal”, a explicat profesorul Saleem.
El afirmă de asemenea că substanțele de calitate ridicată folosite pentru îmbălsămarea „mumiei urlătoare” exclud ipoteza ca „procesul de mumificare să fi fost neglijent și că s-a uitat pur și simplu închiderea gurii ei”.
Oamenii de știință cred că au găsit cea mai plauzibilă explicație pentru starea neobișnuită a mumiei egiptene
„De fapt, au îmbălsămat-o bine și au împodobit-o cu obiecte funerare scumpe – două inele costisitoare făcute din aur și argint și o perucă lungă făcută din fibre de palmier”, subliniază cercetătorul.
„Acest lucru a deschis calea pentru alte explicații pentru gura larg deschisă – că femeia a murit țipând de agonie sau durere și că mușchii feței s-au contractat pentru a păstra această înfățișare în momentul decesului din cauza spasmului cadaveric”, mai explică Sahar Saleem.
El menționează însă că, 3.500 de ani mai târziu, „povestea adevărată și circumstanțele morții acestei femei sunt necunoscute” și că, date fiind aceste lucruri, cauza exactă a poziției neobișnuite a feței sale după mumificare nu poate fi stabilită cu o certitudine de 100%.
Cercetătorul de la Universitatea din Cairo spune însă că, deși este puțin înțeles până în ziua de azi, spasmul cadaveric reprezintă cea mai plauzibilă explicație pentru modul în care a fost conservată această mumie.
El a exclus posibilitatea ca mumia să fi fost îmbălsămată în timp ce femeia încă era în viață, afirmând că nu crede că „acest lucru este posibil”.
Ce se știe despre femeia care a trăit cu 3.500 de ani în urmă
„Mumia urlătoare” a fost descoperită în orașul antic Teba în timpul excavării unui oficial de rang înalt numit Senmut, un arhitect și supervizor al lucrărilor regale în timpul domniei reginei Hatșepsut (1479 – 1458 î.e.n.). Unii istorici cred că Senmut a fost amantul reginei egiptene.
În ceea ce privește „mumia urlătoare”, aceasta a fost găsită în interiorul unui sarcofag de lemn plasat într-o încăpere funerară aflată sub cavoul familiei lui Senmut.
Deși arheologii nu au reușit să stabilească identitatea ei, ei cred că a fost o persoană cu un statut socieconomic important, având în vedere bijuteriile scumpe găsite în sarcofag.
„Mumia urlătoare” nu este singura mumie descoperită cu gura deschisă într-o aparentă grimasă, câteva astfel de descoperiri fiind făcute atât în Egipt, cât și în Americi. Cercetătorii egipteni cred acum că ipoteza lor poate oferi o explicație și pentru celelalte descoperiri asemănătoare.