Sari direct la conținut

SuperLiga: Dinamo vs Gloria Buzău – Duelul revelaţiilor

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Dinamo – Gloria Buzău, meci contând pentru etapa a 4-a din campionatul României, este programat, vineri, 2 august, de la ora 22:00, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.


Dinamo şi Gloria Buzău, două dintre revelaţiile acestui start de campionat, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 4-a din SuperLiga.


Dinamo este pe locul 6, cu 4 puncte, acumulate după o victorie, 4-1 cu Petrolul (a), o remiză, 1-1 cu Sepsi (d), şi o înfrângere, 2-3 cu CFR Cluj (d).


În meciurile de pregătire din această vară, echipa antrenată de Zeljko Kopic a disputat trei amicale în cadrul turneului din Slovenia, 4-3 cu Domzale (locul 7 în prima ligă slovenă), 2-1 cu Bistrica (locul 7 în liga a doua slovenă) şi 0-2 cu Krivbas (locul 3 în prima ligă din Ucraina).

„Câinii roşii” şi-au întărit lotul în pauza competiţională cu zece fotbalişti, cei mai reprezentativi fiind Cătălin Cîrjan (liber de contract, ultima oară la Rapid) şi Raul Opruţ (împrumutat de la Kortrijk), dar i-au pierdut, printre alţii, pe Deniz Giafer (Bihor), Dani Iglesias (Steaua), Neluţ Roşu (Oţelul), Domagoj Pavicic (Aris) şi Ricardo Grigore (liber de contract).


„Legat de meci, de Gloria Buzău, felicitări lui Andrei Prepeliţă, face o treabă excelentă, a promovat, a început foarte bine sezonul. Trebuie să fim la nivelul nostru maxim pentru a acumula puncte. Va fi un meci greu, dar sunt optimist”, a declarat Zeljko Kopic.


Gloria Buzău ocupă locul 7, tot cu 4 puncte, adunate după un succes, 2-1 pe terenul celor de la Poli Iaşi, un rezultat de egalitate, 0-0 în deplasare cu Petrolul, şi un eşec, 1-2 acasă cu Sepsi.

În vară, nou promovata antrenată de Andrei Prepeliţă a disputat cinci partide de verificare şi nu a reuşit să câştige nici măcar una: 1-4 cu Rapid, 0-2 cu Olimpija Ljubljana, 2-2 cu Radomlje, 1-1 cu Hebar şi 1-2 cu Steaua.


La nivelul lotului, buzoienii s-au întărit, printre alţii, cu fotbalişti cu experienţă la nivelul primei ligi, precum Constantin Budescu (Farul), Dragoş Tescan (U Cluj), Grigore Turda (Voluntari) şi Dragoş Grigore (Rapid), iar la capitolul plecări numele importante sunt Idan Golan (liber de contract) şi Ovidiu Perianu (revenit după împrumut la FCSB).


„Echipa vine după un meci bun, moralul este bun. Întâlnim un adversar puternic. Am avut, pe parcursul carierei de jucător, multe derby-uri cu Dinamo. Am câştigat mare parte din ele. Ca antrenor, cred că am două sau trei victorii”, a spus Andrei Prepeliţă.


Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia 2022-2023 din Liga 2: în sezonul regulat, Gloria Buzău s-a impus pe teren propriu în faţa lui Dinamo, scor 2-1, pentru ca în play-off să se înregistreze două remize, 1-1 în tur, în Capitală, şi 2-2 în retur, în Crâng.


Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Dinamo – Gloria Buzău.

Dinamo – Gloria Buzău 1X
Cotă 1,28

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro